Miniştrii de externe din G7 discută măsuri de contracarare a ameninţărilor din partea Chinei şi a Rusiei

Publicat:

Marea Britanie va încerca marţi să îşi convingă partenerii din G7 să convină acţiuni decisive, menite să protejeze democraţiile împotriva ameninţărilor globale, cum ar fi cele reprezentate de China şi Rusia, transmite Reuters, potrivit agerpres.   

Gazda celei de-a doua zi a reuniunii miniştrilor de externe din G7 de la Londra, care pregăteşte summitul liderilor din iunie, ministrul britanic de externe Dominic Raab va conduce discuţii pe tema ameninţărilor la adresa democraţiei, libertăţilor şi a drepturilor omului.


Citește și : Şeful OMS a lansat luni un apel către G7 să garanteze accesul echitabil la vaccinuri

“Preşedinţia britanică a G7 este o oportunitate de a reuni societăţi deschise şi democratice şi de a demonstra unitate într-un moment în care aceasta este foarte necesară pentru a aborda provocările comune şi ameninţările în creştere”, a spus Raab într-un comunicat.

Pe lângă membrii G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA), Marea Britanie a invitat în această săptămână la Londra şi miniştri din Australia, India, Africa de Sud şi Coreea de Sud.

Această primă întâlnire cu prezenţă fizică după doi ani este privită de Marea Britanie ca o şansă de a consolida sprijinul pentru sistemul internaţional bazat pe reguli într-un moment în care consideră că influenţa economică a Chinei şi activitatea periculoasă a Rusiei ameninţă să o submineze.

Luni, după o discuţie cu Dominic Raab, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că este nevoie să se încerce stabilirea unei alianţe globale între ţările iubitoare de libertate, subliniind, pe de altă parte, că nu doreşte să ţină China sub control, ci să se asigure că aceasta respectă regulile.

Pe agenda discuţiilor de marţi se va mai afla lovitura de stat din Myanmar ce necesită acţiuni mai puternice împotriva juntei militare sub formă de sancţiuni extinse, sprijin pentru embargourile asupra armelor şi mai multă asistenţa umanitară.

Citește și : Tedros Adhanom Ghebreyesus intenţionează să candideze pentru realegerea sa la șefia OMS

În cursul după-amiezii, discuţiile se vor concentra asupra Rusiei, inclusiv din perspectiva unui răspuns la manevrele trupelor ruse de la graniţa cu Ucraina şi la situaţia liderului opoziţiei Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare.

Ministrul britanic de externe a declarat duminică că doreşte ca G7 să ia în considerare o unitate comună care să abordeze şi să contracareze dezinformarea şi propaganda promovate de Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.