Miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G20 au început o reuniune dominată de războiul din Ucraina

Publicat:

Miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G20 au început vineri la Bali (Indonezia) o reuniune care ar urma să fie dominată de repercusiunile invaziei ruseşti din Ucraina asupra economiei mondiale, într-un moment în care inflaţia accelerează şi perspectivele de creştere se înrăutăţesc, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Lumea ne urmăreşte. Acţiunile pe care le vom lua vor avea un efect foarte important asupra tuturor statelor lumii”, a declarat Sri Mulyani Indrawati, ministrul de Finanţe din Indonezia, ţara gazdă a reuniunii.


Citeşte şi: Biden salută deschiderea spaţiului aerian saudit pentru toţi transportatorii: ‘O decizie istorică!’ – Black News

Reuniunea de două zile a miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din G20 care va avea loc pe insula Bali vine la o săptămână după cea a miniştrilor Afacerilor Externe, care au trimis o salvă de acuzaţii şefului diplomaţiei ruseşti, Serghei Lavrov, cu privire la invazia din Ucraina.

Iniţial discuţiile urmau să se concentreze pe cea mai bună modalitate pentru a încuraja revenirea creşterii economice după pandemia de coronavirus însă impactul războiului din Ucraina, alături de crizele alimentare şi energetice, a urcat în fruntea priorităţilor.

“Suntem perfect conştienţi de faptul că preţul eşecului nostru în a ajunge la un acord este mai mare decât ne putem permite. Consecinţele umanitare pentru multe ţări cu venituri reduse ar fi catastrofale”, a avertizat Sri Mulyani Indrawati.

În avanpremiera reuniunii de la Bali, secretarul Trezoreriei americane, Janet Yellen, a estimat că “cea mai mare provocare” pentru economia mondială vine din partea războiului din Ucraina, subliniind că “reprezentanţii regimului Putin nu au ce căuta la acest forum”. “Vedem consecinţele acestui război în toate colţurile lumii, în special în ceea ce priveşte preţurile la energie şi creşterea insecurităţii alimentare”, a apreciat Janet Yellen.

Discuţiile de la Bali ar trebui să scoată la lumină o fractură între occidentali, care vor să izoleze economic Moscova, şi marile ţări în curs de dezvoltare care se opun sancţionării Rusiei, în frunte cu China.

Ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, ar urma să asiste virtual la reuniunea de la Bali, în timp ce omologul său ucrainean Serhiy Marchenko a fost invitat să aibă o alocuţiune via Internet.

Citeşte şi: Americanii spun că NU există restricţii privind vânzarea de echipamente agricole către Moscova – Black News

În luna aprilie, Janet Yellen a decis să boicoteze o reuniune a G20, organizată la Washington, atunci când responsabilii ruşi au luat cuvântul. Acea reuniune s-a terminat fără publicarea unui comunicat final.

Din cauza lipsei unui consens cu privire la cauzele problemelor economice actuale, şi a responsabilităţii Rusiei, publicarea unui comunicat final este incertă şi când vine vorba de reuniunea de la Bali.

G20, grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente, regrupează state care generează 85% din activitatea economică a lumii şi aproape două treimi din populaţia planetei. G20 reuneşte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, SUA, Turcia şi statele Uniunii Europene (UE).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident În ciuda înțelegerilor de securitate și ale pachetelor de ajutor militar promise...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.