Miniştrii Energiei cer AIE să îşi extindă atribuţiile în asigurarea securităţii aprovizionării cu gaze

Publicat:

Miniştrii Energiei cer AIE să îşi extindă atribuţiile în asigurarea securităţii aprovizionării cu gaze

Miniştrii Energiei şi Mediului din întreaga lume au cerut Agenţiei Internaţionale a Energiei (AIE) să îşi extindă atribuţiile vizând asigurarea securităţii aprovizionării mondiale cu gaze, în contextul perturbărilor pe partea de aprovizionare şi volatilităţii preţurilor, transmite Bloomberg.

Într-un comunicat publicat la finalul reuniunii ministeriale de două zile, care a avut loc la Paris, oficialii au cerut Consiliului guvernatorilor AIE să ajute ţările “să îşi diversifice aprovizionarea cu gaze printr-o monitorizare regulată a pieţei şi recomandări”. De asemenea, oficialii au salutat “întărirea” rolului AIE, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Austria vrea să renunţe la gazele din Rusia

După ce invazia rusească în Ucraina, în urmă cu doi ani, a dat peste cap piaţa mondială a gazelor, statele s-au grăbit să găsească noi furnizori şi au devenit mai expuse la riscurile şi perturbările geopolitice. Agenţia Internaţională a Energiei reprezintă marile ţări consumatoare şi este concepută pentru a le ajuta să îşi asigure securitatea energetică.

“Cerem Consiliului guvernatorilor AIE, la nivel oficial, prin organismele adecvate, să facă schimb de informaţii, să exploreze şi să analizeze modalităţi prin care să fie crescută flexibilitatea, transparenţa şi securitatea aprovizionării, de exemplu prin extinderea depozitelor de gaze şi a mecanismelor de rezervă”, se arată în comunicatul miniştrilor.

Citește și: Igor Grosu: „nu vad o necesitate ca noi să apelăm la gazul rusesc”

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministrul german al apărării: Dacă Trump câştigă, ţările NATO vor fi sub o ‘presiune mai mare’

Ministrul german al apărării: Dacă Trump câştigă, ţările NATO vor fi sub o 'presiune mai mare' Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat miercuri...

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro Comisia Europeană a anunţat miercuri că...

Agricultorii insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării

Agricultorii insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării Agricultorii sunt nemulțumiți și insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării. În urma...

133 de mii de tone de mere moldovenești din recolta sezonului 2023-2024, exportate în peste de 30 de țări ale lumii

133 de mii de tone de mere moldovenești din recolta sezonului 2023-2024, exportate în peste de 30 de țări ale lumii Republica Moldova a exportat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.