Miniştrii de Finanţe europeni cer administraţiei SUA să îşi regândească propunerile de reformare a fiscalităţii

Publicat:

Miniştrii de Finanţe din primele cinci economii ale Europei au trimis o scrisoare secretarului american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, în care cer administraţiei să îşi regândească propunerile de reformare a fiscalităţii, care în opinia europenilor ar putea viola tratatele privind dubla impozitare şi ar putea afecta sectorul financiar şi comerţul internaţional, transmite Reuters, conform agerpres .

În scrisoarea consultată de Reuters, miniştrii de Finanţe din Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Spania susţin că, deşi legislaţia fiscală este apanajul suveranităţii unui stat, ţările trebuie să respecte regulile internaţionale.


“Deşi înfiinţarea unui sistem de taxe modern, competitiv şi robust este unul din pilonii esenţiali ai suveranităţii unui stat, este important ca drepturile guvernului SUA asupra politicii fiscale interne să fie exercitate într-o manieră care să respecte obligaţiunile internaţionale pe care şi le-a asumat până acum”, se arată în scrisoarea miniştrilor europeni de Finanţe.

Citește și : Explozia din Manhattana fost o ‘tentativă de atac terorist’ (Bill de Blasio)

“Includerea anumitor prevederi internaţionale, mai puţin convenţionale, în domeniul fiscal ar putea contraveni cu tratatele privind dubla impozitare semnate de SUA şi riscă să aibă un impact negativ major asupra comerţului internaţional”, se mai arată în scrisoarea semnată de actualul deţinător al postului de ministru german de Finanţe, Peter Altmaier, ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, omologul său italian, Pier Carlo Padoan, ministrul spaniol al Bugetului, Cristóbal Montoro, şi cancelarul britanic, Philip Hammond.

La începutul acestei luni, Senatul SUA a adoptat o reformă istorică a fiscalităţii şi o reducere semnificativă a impozitelor. Textul, adoptat cu un scor strâns, de 51 de voturi la 49, mai trebuie armonizat până la sfârşitul anului cu versiunea adoptată la 16 noiembrie de Camera Reprezentanţilor. Conform prevederilor textului, impozitul companiilor va trece de la 35% la 20%. Toate categoriile de contribuabili îşi vor vedea impozitele scăzând, chiar dacă efectul se va reduce progresiv în următorul deceniu.

Promotorii reformei au dat iniţial asigurări că scăderile de impozite se vor autofinanţa datorită creşterii economice, dar, potrivit experţilor unei comisii independente, circa 1.000 miliarde de dolari se vor adăuga la datoria publică actuală de 20.000 miliarde. Democraţii, minoritari în Congres, nu au putut opune decât o opoziţie simbolică, denunţând un text care ‘păcăleşte’ clasa mijlocie şi de care vor profita în primul rând companiile şi contribuabilii cei mai bogaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.