X

Un ministru britanic, aproape DEMIS după ce a avut întâlniri secrete cu oficiali israelieni

Ministrul britanic pentru dezvoltare internaţională, Priti Patel (foto), ar putea avea viitorul compromis în guvernul condus de Theresa May, după ce cotidianul The Sun a relatat că Patel a avut încă două întâlniri neautorizate cu politicieni israelieni, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit BBC, plecarea lui Patel din guvern este ‘aproape inevitabilă acum’, dat fiind că o decizie contrară a Theresei May ar fi considerată un semn de slăbiciune, mai ales în contextul negocierilor complicate privind ieşirea din Uniunea Europeană în martie 2019.

Citeşte şi: SCANDAL uriaş în UK. Activităţile Prinţului Charles apar în ‘Paradise Papers’. Casa Regală reacţionează prompt

Patel a fost convocată luni în Downing Street, unde i s-a cerut să dea detalii despre aproximativ 12 întâlniri cu oficiali israelieni care nu fuseseră autorizate în prealabil de Foreign Office, aşa cum prevede procedura uzuală.

Ea i-a prezentat scuze Theresei May pentru faptul că nu a informat-o despre întâlnirile cu oficiali israelieni, inclusiv cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu, în timpul unei vacanţe private.

Priti Patel a declarat, de asemenea, că regretă că a sugerat că ministrul de externe Boris Johnson avea cunoştinţă despre călătoria ei.

The Sun scrie însă miercuri despre alte două întâlniri ale lui Priti Patel cu responsabili israelieni, şi anume cu Yuval Rotem, director general în Ministerul israelian de Externe, la New York, şi cu ministrul securităţii publice Gilad Erdan, la Londra, despre care nu a informat-o luni pe Theresa May, în pofida asigurărilor date că nu au existat alte discuţii neraportate.

Potrivit agenţiei Reuters, o sursă din guvern a confirmat că întâlnirile au avut loc, au fost stabilite şi raportate într-un mod neconform cu procedurile uzuale, iar la ele nu a fost prezent niciun alt oficial britanic.

Nici Downing Street şi nici Ministerul pentru Dezvoltare Internaţională nu au putut fi contactate pentru comentarii.

Tags: Benjamin NetanyahuBoris JohnsonDowning Street 10Gilad Erdanguvernisraellondramarea britanieministruPriti PatelTheresa Mayuniunea europeanaYuval Rotem
Categorii: Diaspora