X

Un ministru britanic cere Israelului să NU demoleze un sat palestinian

Secretarul de stat britanic pentru Orientul Mijlociu, Alistair Burt, a cerut miercuri Israelului să nu demoleze un sat palestinian, în contextul în care Curtea Supremă israeliană a respins apelurile pentru a împiedica distrugerea acestuia, relatează AFP, potrivit agerpres.

Justiţia israeliană a autorizat săptămâna trecută Ministerul Apărării să distrugă satul beduin Khan al-Ahmar, în Cisiordania ocupată, apreciind că a fost construit fără autorizaţie.

Citeşte şi: Atac cu cuţitul într-o gară din Germania. Agresorul a fost ucis – VIDEO

Acest sat cu 180 de locuitori se află în vecinătatea mai multor colonii israeliene la est de Ierusalim.

Alistair Burt a vizitat satul miercuri şi a lansat un apel guvernului israelian să dea dovadă de reţinere.

“Suntem foarte preocupaţi de impactul acestei afaceri şi demolarea iminentă” a locuinţelor, a declarat el pentru AFP în cursul vizitei.

El a avertizat că orice reinstalare forţată “ar putea fi considerată ca un transfer de populaţie în ce priveşte Naţiunile Unite”, ceea ce este considerat ca o încălcare a Convenţiei de la Geneva.

Pentru palestinieni este aproape imposibil să obţină autorizaţii de construcţie în zonele aflate sub controlul Israelului în Cisiordania.

Israelul afirmă că a oferit un sit alternativ locuitorilor satului.

Eid Abu Khamis, un purtător de cuvânt al satului, a declarat că este obişnuit să audă mesaje de sprijin din partea guvernelor occidentale de mulţi ani, dar că a văzut puţine măsuri practice pentru a opri distrugerile.

El i-a spus demnitarului britanic că ar dori să vadă acţiuni, în loc de o nouă condamnare.

Vezi şi: SUA. Au apărut primele imagini luate din telefonul atacatorului din Parkland – VIDEO

Pe de altă parte, Israelul a aprobat miercuri construcţia a circa 2.000 de noi locuinţe pentru colonişti în Cisiordania, a informat ONG-ul israelian Peace Now, opus colonizării teritoriilor palestiniene.

Câteva zeci de case vor fi construite într-o colonie apropiată de satul Khan al-Ahmar.

Potrivit dreptului internaţional, coloniile israeliene din Cisiordania sunt ilegale, mai scrie AFP.

Tags: Alistair BurtcisiordaniaGazaierusalimisraelKhan al-Ahmarmarea britanieOrientul MijlociuPalestina
Categorii: Știrile zilei