
PA Images
Ministrul apărării britanic Penny Mordaunt a avertizat sâmbătă Partidul Conservator, din care face parte, în legătură cu pericolul reprezentat de populism în competiţia pentru desemnarea viitorului premier britanic şi lider al formaţiunii, transmite dpa, potrivit agerpres.
”Există pericole în a merge pe mâna populismului. Nu în ultimul rând, el descurajează majoritatea şi, în cele din urmă, te consumă”, a scris Mordaunt într-un articol publicat sâmbătă de publicaţia Daily Mail.
Citește și : Trump susţine că este dispus să discute cu Iranul: ‘Vrem să îi aducem înapoi la masa negocierilor’
Penny Mordaunt îl susţine pentru şefia Partidului Conservator pe ministrul de externe Jeremy Hunt, care a obţinut 43 de voturi în primul tur de scrutin, cu mult sub cele 114 voturi obţinute de fostul şef al diplomaţiei britanice Boris Johnson.
”Avem nevoie de un democrat, de o persoană care ştie să asculte. Avem nevoie de un negociator, de o persoană unificatoare”, a explicat ministrul apărării britanic.
Mordaunt l-a descris pe Jeremy Hunt drept un ”om care face şi nu care doar vorbeşte, care creează oportunităţi şi nu care doar le exploatează, care aduce oamenii împreună şi nu care îi divide”.
În afară de Johnson şi Hunt, în al doilea tur vor participa ministrul mediului Michael Gove (37 de voturi), fostul ministru pentru Brexit Dominic Raab (27 de voturi), ministrul de interne Sajid Javid (23 de voturi) şi fostul ministru al dezvoltării Rory Stewart (19 voturi).
Citește și : Tensiuni în Orientul Mijlociu – Atacurile din Golful Oman sunt o problemă mondială, nu una americană
În a doua rundă, prevăzută pentru 18 iunie, vor fi eliminaţi candidaţii care nu obţin mai mult de 32 de voturi. Dacă toţi candidaţii primesc peste 32 de voturi, acela cu cele mai puţine voturi va fi eliminat. Alte voturi sunt prevăzute pentru 19 iunie şi procesul va continua în acest mod până când rămân în cursă doar doi candidaţi, aşadar se vor desfăşura noi runde de vot dacă este nevoie.
În ultima etapă, celor aproximativ 160.000 de membrii ai Partidului Conservator le revine sarcina de a departaja cei doi finalişti, după o campanie dusă la nivel naţional, votul lor fiind trimis prin corespondenţă. Formaţiunea a anunţat că doreşte ca această ultimă etapă a alegerii viitorului premier să se încheie în săptămâna care începe cu 22 iulie.
This post was last modified on 15/06/2019 14:18 14:18