Ministrul brazilian al sănătăţii a fost depistat cu COVID la Adunarea Generală a ONU

Publicat:

Ministrul brazilian al sănătăţii Marcelo Queiroga a fost testat pozitiv la COVID-19 în timpul deplasării oficiale împreună cu preşedintele Jair Bolsonaro la Adunarea Generală a ONU de la New York, relatează miercuri dpa, potrivit agerpres.

El va rămâne în carantină în SUA, a postat Queiroga pe Twitter marţi seară.


Citeşte şi: Johnson&Johnson anunţă un rapel al vaccinului său – Black News

Potrivit unor relatări din media braziliană, el este al doilea membru al delegaţiei Braziliei la New York testat pozitiv la coronavirus.

Potrivit biroului de presă al preşedinţiei, citat de portalul de ştiri G1, testele au fost negative în cazul celorlalţi membri ai delegaţiei.

Bolsonaro, un populist de dreapta, a minimalizat de la început gravitatea COVID-19 şi s-a pronunţat în repetate rânduri împotriva portului măştii şi a altor măsuri de răspândire a bolii.

Marţi, la deschiderea dezbaterii generale de la New York, el a provocat şoc prin afirmaţiile sale privind modul în care a abordat pandemia. De exemplu, Bolsonaro a elogiat folosirea preventivă a unor medicamente a căror eficienţă împotriva coronavirusului nu a fost dovedită.

Citeşte şi: SUA ar putea încălca dreptul internaţional prin expulzările haitienilor – Black News

Şeful de stat populist a repetat de mai multe ori că el încă nu s-a vaccinat împotriva coronavirusului.

Primarul New York-ului, Bill de Blasio, i-a transmis un mesaj lui Bolsonaro, spunându-i să se vaccineze dacă vrea să vină în oraş.

La ONU se aplică un “sistem de onoare”, notează dpa. Oricine intră în clădirea Naţiunilor Unite din New York confirmă că nu a fost testat pozitiv în precedentele zece zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Israelul afirmă că a distrus un tunel prin care se puteau transporta arme din Siria în Liban

Israelul afirmă că a distrus un tunel prin care se puteau transporta arme din Siria în Liban Forţele armate israeliene au anunţat vineri că au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.