Ministrul britanic al apărării: Ţările neutre care nu sunt membre NATO ar trebui să se alăture alianței dacă doresc protecţie

Publicat:

Ministrul britanic al apărării: Ţările neutre care nu sunt membre NATO ar trebui să se alăture alianței dacă doresc protecţie

Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de “umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO.

Într-un discurs susţinut la Londra, Grant Shapps nu a ţinut să arate cu degetul direct către ţările europene care nu sunt membre NATO, precum Irlanda, Malta, Austria şi Elveţia şi care preţuiesc de mult timp neutralitatea, dar oficialul a precizat că Marea Britanie va face lobby pentru ca mai multe ţări să se alăture blocului militar, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: 3.000 de deţinuţi din Ucraina sunt gata să plece pe front

“Voi pleda pentru ca NATO să îi aducă în organizaţie pe toţi cei care beneficiază de umbrela de protecţie a alianţei”, a spus Shapps.

“Unele ţări europene beneficiază efectiv de acoperirea NATO, se bucură de beneficiile libertăţii şi totuşi nu se înscriu în sistemul de disuasiune colectivă a continentului”, a adăugat Shapps, făcând referire la ameninţarea reprezentată de Rusia. “Când lupul se află la uşa securităţii europene, nu ar trebui să fie loc pentru neutralitate”, a insistat el.

Invazia Rusiei în Ucraina în 2022 a stârnit dezbateri în unele capitale europene neutre cu privire la posibilitatea de a regândi politica de lungă durată şi de a se alătura alianţei militare. Au făcut-o Finlanda şi Suedia, care au aderat la NATO în ultimii doi ani.

Comentariile lui Shapps vin în timp ce membrii actuali ai NATO sunt îndemnaţi să-şi crească cheltuielile pentru apărare la 2,5% din PIB. Obiectivul actual al alianţei este de a cheltui cel puţin 2% din PIB pentru apărare – obiectiv îndeplinit de două treimi dintre cei 32 de membri ai NATO.

Citește și: Adrian Băluțel: PSRM încearcă să limiteze accesul diasporei la vot

Marea Britanie a promis recent că va ajunge la 2,5% din PIB până la sfârşitul deceniului, iar Shapps a promis că va insista asupra acestei probleme la summitul aniversar al NATO, care va avea loc în iulie la Washington şi care va marca 75 de ani de existenţă ai alianţei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

5 diete sănătoase cu care poți slăbi și preveni bolile

5 diete sănătoase cu care poți slăbi și preveni bolile Dacă îți dorești să scapi de kilogramele în plus, sfatul specialiștilor este să eviți dietele...

Am putea cumpăra pâine mai ieftin? Fermierii susțin că nu vor obține recolta așteptată în acest an

Am putea cumpăra pâine mai ieftin? Fermierii susțin că nu vor obține recolta așteptată în acest an În sudul țării este în toi recoltarea cerealelor...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

O familie din Căușeni are căpșuni anul împrejur. Care este secretul

O familie din Căușeni are căpșuni anul împrejur. Care este secretul Ne-am obișnuit să cumpărăm legume și fructe de import, deși le-am putea consuma de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.