Ministrul britanic de interne cere reţelelor sociale să nu mai difuzeze mesaje extremiste: “Preluaţi controlul. Ce-i prea mult e prea mult”

Publicat:

Ministrul britanic de interne Sajid Javid a cerut vineri reţelelor sociale să nu mai difuzeze mesaje extremiste, după ce pe internet a circulat filmul atacului terorist din Noua Zeelandă, consemnează agenţia PA, scrie Agerpres.

YouTube a anunţat printr-un mesaj pe Twitter că acţionează pentru eliminarea înregistrării făcute de atentator, iar Javid a replicat tot printr-un tweet: “Chiar trebuie să faceţi mai mult, @YouTube @Google @facebook @Twitter, pentru a opri promovarea extremismului violent pe platformele voastre. Preluaţi controlul. Ce-i prea mult e prea mult”.


Citește și : Pompeo: SUA speră să continue discuțiile privind denuclearizarea Coreei de Nord

Autorul masacrului, identificat de presă ca Brenton Tarrant, a transmis în direct prin internet uciderea a 49 de oameni în două moschei din oraşul neozeelandez Christchurch. Anterior, el distribuise online un manifest şi imagini ale armelor folosite.

Facebook a anunţat că “a eliminat rapid” materialul video cu atacul din Christchurch, iar YouTube a comunicat că “acţionează cu vigilenţă pentru eliminarea oricăror înregistrări video violente”. Un purtător de cuvânt al Twitter a declarat că firma “are procese riguroase şi o echipă specială pentru gestionarea situaţiilor dificile şi urgente” şi că va coopera cu autorităţile pentru a ajuta ancheta conform necesităţilor.

Ministrul pentru informatică Tom Watson, din cabinetul laburist din umbră (în care opoziţia are reprezentanţi corespunzători celor din guvernul Regatului Unit), a apreciat că reacţia Google nu a fost “suficient de bună”, deoarece site-ul de distribuţie a materialelor video YouTube a “revizuit” o copie a înregistrării video înainte de a o elimina. Watson a susţinut că Google trebuia să şteargă imediat filmul de pe YouTube. El a dezvăluit că a fost contactat de Google, care a explicat că a afişat un avertisment privind conţinutul “necorespunzător” în timp ce “analiza filmarea”.

Conservatorul Damian Collins, preşedintele comisiei pentru domeniul digital, cultură, media şi sport a parlamentului de la Londra, a solicitat o analiză a modului în care a fost distribuită filmarea şi a motivelor din care “nu s-a acţionat mai eficient pentru eliminarea acesteia”. El a adăugat că este “foarte tulburător” nu numai că atentatul a fost transmis în direct, ci şi că înregistrarea a fost ulterior disponibilă timp de mai multe ore.

Citește și : Franţa a repatriat vineri „mai mulţi” copii ai unor jihadişti din nord-estul Siriei

Cancelaria premierului Theresa May a apreciat, de asemenea, că media sociale trebuie să acţioneze “mai rapid” pentru eliminarea conţinutului terorist şi că “nu trebuie să existe spaţii sigure unde teroriştii să îşi poată promova şi difuza punctele de vedere extremiste”.

Înainte de atentat, un utilizator anonim a difuzat pe forumul de mesaje 8chan legături către manifestul terorist şi către fluxul video în direct, promiţând că “va urma un atac”. Agenţia PA reaminteşte că 8chan şi canalul similar 4chan (fără legătură între ele), unde anonimatul este implicit, au fost controversate în ultimii ani, deoarece unii utilizatori au elogiat atacurile armate din şcoli din SUA şi atentate teroriste ale extremei drepte, au distribuit teorii ale conspiraţiei, meme (ilustraţii cu text) rasiste şi imagini cu abuzuri sexuale împotriva copiilor.

Collins a afirmat că “aceste platforme sunt utilizate pentru distribuirea celui mai josnic conţinut şi semnalează existenţa acestuia”, ceea ce este “dăunător pentru societate”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.