X

Ministrul de externe armean şi-a dat DEMISIA

Ministrul de externe al Armeniei, Zohrab Mnatsakanyan, a demisionat luni, a anunţat pe Facebook purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei de la Erevan, potrivit Reuters şi agerpres.

Mnatsakanyan şi-a început mandatul de ministru al afacerilor externe în mai 2018.

Vezi şi: SpaceX a decolat cu oameni la bord spre Staţia Spaţială Internaţională – VIDEO

Guvernul armean este supus de câteva zile unei presiuni crescând din partea a mii de manifestanţi care îi cer premierului Nikol Pashinyan să demisioneze în urma acordului de încetare a ostilităţilor pe care acesta l-a încheiat cu Azerbaidjanul, document ce oficializează cuceririle teritoriale ale forţelor azere după şase săptămâni de lupte în Nagorno-Karabah.

Citeşte şi: Incendiu puternic într-o staţie de metrou din Berlin! Patru oameni au fost răniţi

Încheierea acestui acord de încetare a focului, anunţat marţi, a pus capăt celor mai dure lupte din regiune în ultimele decenii, fiind celebrată ca victorie în Azerbaidjan şi percepută drept “capitulare” în Armenia. Nikol Pashinyan însuşi a calificat acordul drept un “dezastru”, dar a precizat că nu a avut altă opţiune, pentru a preveni o înfrângere totală.

Acordul de încetare a focului a pus capăt acţiunii militare în Nagorno-Karabah şi în jurul său, enclava fiind recunoscută pe plan internaţional ca parte a Azerbaidjanului, dar populată majoritar de etnici armeni.

Tags: armeniaAzerbaidjanerevanNagorno-KarabahNikol Pashinyan
Categorii: Știrile zilei