Ministrul de finanţe al Canadei a demisionat pe fondul unor fricţiuni cu premierul Trudeau

Publicat:

Ministrul de finanţe al Canadei a demisionat luni pe fondul unor fricţiuni cu prim-ministrul Justin Trudeau în legătură cu politicile de cheltuieli şi după critici asupra atribuirii unui contract major unei organizaţii de caritate, relatează marţi Reuters, potrivit agerpres.

Bill Morneau a declarat că nu va candida din nou pentru parlament şi va încerca în schimb să devină următorul secretar general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).


Citește și : Lukaşenko, dispus să-şi transfere prerogativele după adoptarea unei noi Constituţii în cadrul unui referendum

Chiar săptămâna trecută, Trudeau şi-a exprimat încrederea în ministrul finanţelor pe fondul unor zvonuri privind o ruptură între ei. Morneau, în vârstă de 57 de ani, a fost în funcţie de când liberalii lui Trudeau au luat puterea în 2015.

“În această dimineaţă m-am dus la prim-ministru şi i-am prezentat demisia mea”, a declarat Morneau reporterilor într-o conferinţă de presă aranjată în grabă luni seară.

Morneau şi echipa sa s-au împotrivit altor miniştri ai cabinetului cu privire la cât de multă finanţare este necesară pentru a lupta contra pandemiei, inclusiv în ce măsură recuperarea post-izolare ar putea fi ajutată investind în proiecte de mediu, au declarat duminică mai multe surse pentru Reuters.

Trudeau, care a susţinut o campanie pentru combaterea schimbărilor climatice, consideră că bugetul pe 2021 ar trebui să aibă un element de mediu ambiţios pentru a începe desprinderea economiei puternic dependente de petrol de combustibilii fosili şi l-a angajat recent pe fostul guvernator de la Bank of England Mark Carney în calitate de consilier oficial.

În acest an fiscal, deficitul bugetar al Canadei este prognozat să atingă 343,2 miliarde de dolari canadieni (253,4 miliarde dolari SUA), cel mai mare de la Al Doilea Război Mondial. Sprijinul total legat de coronavirus este de aproape 14% din produsul intern brut. Într-un comunicat, Trudeau i-a mulţumit lui Morneau pentru activitatea sa în ultimii cinci ani şi a declarat că îi va “sprijini cu fermitate” candidatura la conducerea OCDE.

Citește și : Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I se află în Emiratele Arabe Unite din 3 august

Printre altele, Morneau şi Trudeau se confruntă cu anchete legate de etică pentru atribuirea unui contract unei organizaţii de caritate căreia ministrul de finanţe demisionar a uitat să-i ramburseze cheltuielile de călătorie acoperite.

Demisia lui Morneau “este o dovadă în plus a unui guvern în haos”, a declarat liderul Partidului Conservator Andrew Scheer pe
Twitter, adăugând că “guvernul este atât de consumat de scandal, încât Trudeau şi-a amputat mâna dreaptă pentru a încerca să se salveze”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Corupția la nivel înalt în Coreea de Sud este de neoprit: Prima Doamnă a fost interogată de procurori, după ce acceptat o geantă de...

Corupția la nivel înalt în Coreea de Sud este de neoprit: Prima Doamnă a fost interogată de procurori, după ce acceptat o geantă de...

Iarnă în toiul verii. Stațiunile de schi australiene se află sub zăpezi

Iarnă în toiul verii. Stațiunile de schi australiene se află sub nămeți Iubitorii sporturilor de iarnă din Australia pot să-și scoată schiurile și snowboardurile din dulapuri mai...

Noua Dacia Spring, lăudată de cel mai vechi ziar din Irlanda: ‘Îți oferă doar ceea ce ai nevoie’

Noua Dacia Spring, lăudată de cel mai vechi ziar din Irlanda: 'Îți oferă doar ceea ce ai nevoie' Lansat în primăvara lui 2024, noul model...

O pereche de ochelari oferiţi de John Lennon şi mai multe fotografii cu membrii Beatles, la licitaţie

O pereche de ochelari oferiţi de John Lennon şi mai multe fotografii cu membrii Beatles, la licitaţie O pereche de ochelari rotunzi cu lentile albastre...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.