X

Ministrul de finanţe al Mexicului este infectat cu coronavirus, după o întâlnire cu președintele țării

Ministrul de finanţe al Mexicului, Arturo Herrera, a anunţat joi că a contractat COVID-19, la trei zile după ce a avut o întrevedere cu preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

“Am fost informat că testul meu la COVID-19 este pozitiv. Am simptome foarte uşoare. Începând de azi, mă plasez în carantină şi voi continua să lucrez de la domiciliul meu”, a declarat ministrul pe contul său de Twitter.

Citește și: CUTREMUR puternic în China

Arturo Herrera a avut luni o întrevedere cu preşedintele Lopez Obrador. La această reuniune au fost de asemenea prezenţi ministrul de interne Olga Sanchez şi alţi înalţi funcţionari.

Cu o săptămână înainte, pe 18 iunie, ministrul de finanţe l-a însoţit pe preşedintele mexican într-o deplasare în statul Hidalgo (centru).

În imagini de la cele două evenimente, niciunul dintre cei doi nu poartă mască.

Herrera a mai participat marţi la o conferinţă de presă în compania a trei secretari de stat.

Citește și: Nancy Pelosi vrea ca Washingtonul să devină al 51-lea stat american

Pe 7 iunie, directorul Institutului Naţional de Securitate Socială, Zoe Robledo, a anunţat că a fost testat pozitiv cu noul tip de coronavirus, la câteva zile după ce a participat la o conferinţă de presă împreună cu şeful statului. A doua zi, Lopez Obrador a asigurat în faţa presei că se simte bine şi că nu va face testul pentru COVID-19.

Peste 25.000 de persoane au murit în Mexic din cauza COVID-19, iar alte 200.000 au fost infectate cu noul coronavirus de la începutul epidemiei în această ţară cu 127 de milioane de locuitori. Ciudad de Mexico rămâne în stare de urgenţă maximă. Mexicul are o rată de contaminare de 159 la 100.000 de locuitori, potrivit cifrelor prezentate joi într-o conferinţă de presă, şi se află pe locul al şaptelea la numărul de decese provocate de epidemia de COVID-19.

Tags: Andres Manuel Lopez ObradorArturo HerreraCiudad de Mexicocovid-19HidalgomexicOlga Sanchez
Categorii: Știrile zilei