Ministrul de interne francez: La protestele ”vestelor galbene” au participat 50.000 de persoane

Publicat:

Aproximativ 50.000 de persoane au participat sâmbătă în Franţa la protestele “vestelor galbene”, pentru al optulea weekend consecutiv, mult mai mult decât 32.000 săptămâna trecută, a anunţat ministrul de interne francez, Christophe Castaner, relatează AFP, potrivit agerpres.

”50 .000, înseamnă puţin mai mult decât o persoană pe comună din Franţa. Aceasta este realitatea mişcării ‘vestelor galbene’ astăzi. Aşadar, putem vedea că această mişcare nu este reprezentativă pentru Franţa”, a declarat Christophe Castaner, care a condamnat, de asemenea, violenţele care au apărut pe marginea demonstraţiilor.


Citește și : Noi proteste la Belgrad împotriva regimului condus de Aleksandar Vucic

Purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Benjamin Griveaux, a fost evacuat sâmbătă din birourile sale din Rue de Grenelle din Paris după o intruziune violentă a unor protestatari cu o maşină de construcţii în curtea ministerului.

Patru membri ai forţelor de ordine şi trei protestari au fost uşor răniţi sâmbătă după-amiază în timpul unei demonstraţii în oraşul Montpellier şi cinci persoane au fost arestate, a anunţat prefectura departamentului Hérault.

Forţe de ordine, care au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor, au fost rănite ca urmare a aruncării cu pietre şi sticle de către manifestanţi ai “vestelor galbene”, a precizat Direcţia departamentală de Securitate publică (DDSP), adăugând că s-au înregistrat numeroase daune în spaţiul public.

Citește și : Vot simbolic în Venezuela: Parlamentul declară nelegitim noul mandat al preşedintelui Maduro

În primul weekend de proteste al “vestelor galbene”, la mijlocul lunii noiembrie, peste 280.000 de persoane au ieşit pe străzi şi au blocat drumuri în Franţa.

Începute ca un protest împotriva creşterii taxelor la combustibil, manifestaţiile s-au transformat într-o mişcare de contestare a preşedintelui Emmanuel Macron şi au fost marcate de arestări masive – unele cu caracter preventiv -, acte de vandalism şi intervenţii ale forţelor de ordine cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.