Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că parteneriatul energetic cu Statele Unite ale Americii este esențial pentru consolidarea securității energetice în Europa Centrală și de Est, subliniind că gazele naturale lichefiate (LNG) din SUA reprezintă o alternativă reală și competitivă pentru diversificarea surselor de aprovizionare.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Transatlantic Gas Security Summit, desfășurat la Washington, D.C., eveniment de nivel înalt dedicat consolidării securității energetice și cooperării transatlantice în sectorul gazelor naturale.
„Gazele naturale lichefiate provenite din SUA contribuie la reducerea dependențelor tradiționale și la întărirea rezilienței piețelor energetice din regiune”, a afirmat ministrul.
Summitul a reunit oficiali de rang înalt din Statele Unite și Uniunea Europeană, printre care Doug Burgum, Secretar al Internelor și președinte al National Energy Dominance Council, Chris Wright, Secretar al Energiei și vicepreședinte al aceluiași consiliu, precum și Ditte Juul Jørgensen, Director General pentru Energie al Comisiei Europene.
Agenda reuniunii a inclus discuții privind viitorul relațiilor energetice dintre SUA și Europa, consolidarea parteneriatului transatlantic, finanțarea sectorului energetic în contextul reducerii riscurilor și dereglementării, dar și rolul LNG în noile transformări tehnologice, inclusiv în dezvoltarea inteligenței artificiale.
La finalul summitului, ministrul Dorin Junghietu a semnat, în numele Republicii Moldova, declarația comună prin care părțile s-au angajat să promoveze accesul transparent și nediscriminatoriu la infrastructura de gaze din Europa Centrală și de Est, să crească transparența pieței gazelor și să armonizeze piețele și bursele de profil. De asemenea, documentul prevede promovarea unor cadre tarifare eficiente și atenuarea sau eliminarea reglementărilor care ar putea împiedica importurile de gaze și dezvoltarea infrastructurii.
Potrivit Ministerului Energiei, participarea la summit are loc în contextul eforturilor continue ale Republicii Moldova de consolidare a securității energetice și de diversificare a surselor de aprovizionare.
Un exemplu concret este importul a 40 de milioane de metri cubi de gaze naturale lichefiate din Statele Unite prin terminalul de la Alexandroupolis (Grecia), realizat chiar în primele livrări după punerea în funcțiune a acestuia.












