Ministrul Energiei oferă clarificări privind calitatea motorinei comercializate în Republica Moldova

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a venit cu precizări suplimentare referitoare la incidentele semnalate în ultimele zile, legate de presupusa calitate nesatisfăcătoare a motorinei comercializate pe piața din Republica Moldova. 

Potrivit oficialului, pe parcursul acestei săptămâni, Inspectoratul pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței a recepționat mai multe sesizări din partea cetățenilor care au reclamat defecțiuni la automobilele lor, în special la sistemele de filtrare a motorinei, transmite MOLDPRES.

Junghietu a comunicat că reclamațiile au fost înregistrate pe întreg teritoriul țării și nu vizează un singur operator economic, iar consumatorii au asociat defecțiunile cu calitatea combustibilului utilizat.

În urma acestor sesizări, autoritățile au demarat procedura de prelevare a probelor de motorină, care au fost transmise spre testare într-un laborator autorizat, pentru a verifica respectarea standardelor de calitate.

„Aș vrea să ofer un pic de context mai tehnic în această situație. În Moldova a fost transpus standardul European EN 590:2022 privind parametrii de calitate a motorinei. Astfel, pentru perioada de iarnă, standardul stabilește mai multe clase de combustibil diesel, în funcție de temperatura limită de filtrabilitate (TLF). Pentru zona climatică temperată, cum este cea din Republica Moldova, clasele A – F prevăd parametrii TLF de la +5C la -20 °C”, a explicat ministrul.

Citește și: Premierul Munteanu a îndemnat oamenii de afaceri croați să investească în Moldova

Decizia privind clasa de motorină importată aparține companiilor petroliere și este influențată de condițiile climatice și de disponibilitatea produsului pe piețele regionale. De regulă, în sezonul rece este importată motorină de clasa E (până la -15°C) sau F (până la -20°C). Totuși, în ultima perioadă, în Republica Moldova au fost înregistrate temperaturi nocturne de până la -23°C și -25°C, sub limitele prevăzute de aceste clase.

Situații similare au fost semnalate recent și în alte state din regiune, inclusiv în România, astfel de probleme fiind posibile în condiții de ger extrem, atunci când temperaturile scad sub -15°C.

Autoritățile dau asigurări că monitorizează îndeaproape situația și că vor lua măsurile necesare pentru a asigura siguranța aprovizionării țării cu combustibili și protecția consumatorilor.

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) a inițiat, în data de 21 ianuarie, verificări neanunțate la mai multe stații de alimentare din Republica Moldova, ca urmare a unor reclamații depuse de șoferi privind calitatea carburantului.

Mai mulți conducători auto au semnalat că, pe fundalul temperaturilor scăzute, motorina procurată de la anumite benzinării ar fi suferit modificări, manifestate prin solidificare sau apariția depunerilor de parafină în rezervoare. Aceste situații ar fi provocat defecțiuni tehnice la automobile, generând cheltuieli suplimentare pentru reparații.

În acest context, inspectorii ISSPNPC verifică respectarea cerințelor legale privind comercializarea carburantului în sezonul rece, urmând să fie aplicate măsuri în conformitate cu legislația, în cazul în care vor fi depistate nereguli.

This post was last modified on 23/01/2026 17:29 17:29

Tags: Dorin JunghietuMinistrul Energieimotorina
Știrile zilei