X

Ministrul Finanţelor: Vom sprijini mereu autorităţile locale

Ministerul Finanţelor va sprijini mereu autorităţile locale, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Petru Rotaru, la conferinţa naţională “Bună guvernare, transparenţă şi anticorupţie la nivel local”, dedicată acordării certificatelor ISO pentru “managementul calităţii” şi “combaterea mitei” primăriilor din Cahul şi Ungheni.

După cum transmite Infotag, ministrul a spus că, din propria experienţă de primar, ştie “cât de “dulce” este această pâine” şi, prin urmare, le garantează sprijin administraţiilor locale.

Citeşte şi: Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală pornită pe numele deputatului Nesterovschi

Potrivit acestuia, managementul financiar public necesită în primul rând “transparenţă”.

“Transparenţa nu este un scop în sine, este un mecanism prin care câştigăm încrederea societăţii prin modul în care gestionăm bugetul. Atât autorităţile locale, cât şi cele centrale sunt responsabile pentru utilizarea eficientă a fondurilor publice. Nu există vremuri dificile sau uşoare – resursele sunt întotdeauna limitate. Şi pentru a ne asigura că cheltuielile nu depăşesc capacităţile, este necesar să se determine corect priorităţile. Pentru a evita situaţiile în care priorităţile de cheltuieli se schimbă şi investiţiile promise nu sunt acoperite”, a spus Rotaru.

El a numit integritatea şi lupta împotriva corupţiei “piatra de temelie a managementului financiar public”.

“Pentru a realiza un management eficient, sunt necesare mecanisme de control intern bine stabilite, inclusiv administrarea financiară şi transparenţa achiziţiilor”, a spus ministrul, exprimându-şi speranţa că experienţa de succes a primăriilor Ungheni şi Cahul va fi preluată de alte localităţi din Republica Moldova.

Citeşte şi: România, principala destinație a mărfurilor moldovenești

Tags: CahulISOPetru Rotaruungheni
Categorii: EconomieȘtirile zilei