X

Ministrul finlandez de externe, Pekka Haavisto, va candida la alegerile prezidențiale de anul viitor

Ministrul finlandez de externe, Pekka Haavisto, a declarat joi că va candida la alegerile prezidențiale de anul viitor și speră că îi va succeda lui Sauli Niinisto, care se retrage după două mandate, scrie Reuters, informează mediafax.

Aceasta va fi a treia încercare a lui Haavisto, membru al Partidului Verde, de a deveni șef al statului finlandez, după ce a fost pe locul al doilea atât în 2012, cât și în 2018.

Citește și : Zelenski se declară ‘şocat’ de lipsa de ajutor din partea Naţiunilor Unite şi Crucii Roşii

„Recent, mulți finlandezi din medii foarte diferite m-au contactat și au făcut apel la mine pentru a candida la alegerile prezidențiale din ianuarie anul viitor”, a declarat Haavisto într-o conferință de presă, adăugând că va candida ca independent.

Un sondaj de opinie publicat în cotidianul Helsingin Sanomat la 22 mai a arătat că 36% dintre finlandezi îl preferă pe Haavisto pentru a deveni președinte, ceea ce îl face favorit la limită în fața guvernatorului Băncii Finlandei, Olli Rehn, cu 31%, și a șefului think tank-ului de politică externă, Mika Aaltola, cu 24%.

Este de așteaptat ca Haavisto să demisioneze din funcția de ministru de externe la sfârșitul acestei luni, după ce guvernul de centru-stânga din care face parte a pierdut alegerile parlamentare din aprilie.

Citește și : Taiwanul a detectat 37 de avioane militare chineze în jurul insulei

Primul tur al alegerilor prezidențiale din Finlanda va avea loc la 28 ianuarie anul viitor. Dacă niciunul dintre candidați nu obține mai mult de 50% din voturi, va avea loc un tur de scrutin între primii doi candidați pe 11 februarie.

 

Tags: Olli RehnparlamentarePekka HaavistoSauli Niinistö
Categorii: Diaspora