X

Ministrul german al culturii asigură Republica Moldova de sprijinul Berlinului

Ministrul german al culturii, Claudia Roth, a subliniat miercuri, în cursul unei vizite în Republica Moldova, rolul acestei ţări în asistenţa acordată refugiaţilor ucraineni, transmite dpa, potrivit agerpres.

Acest sprijin nu va fi uitat, a asigurat ea la Chişinău, unde a deschis o expoziţie consacrată împlinirii a trei decenii de relaţii bilaterale între Germania şi Republica Moldova.

Citeşte şi: Un pod s-a prăbuşit chiar în timpul inaugurării (VIDEO): Cel puţin 25 de oameni sunt răniţi! – Black News

În Republica Moldova, care are o populaţie de circa trei milioane, au ajuns aproximativ o jumătate de milion de refugiaţi din Ucraina, dintre care unii s-au stabilit pe termen lung după ce ţara lor a fost invadată de Rusia în februarie.

“Ajutorul nu va fi uitat”, a insistat Roth, promiţând că Germania va continua să sprijine dezvoltarea socială, economică şi culturală a Republicii Moldova.

Citeşte şi: Tragedie feroviară în Iran (VIDEO): Un tren a sărit de pe şine şi cel puţin 10 oameni au murit! – Black News

La Chişinău, ea s-a întâlnit cu omologul ei moldovean, Sergiu Prodan.

Înainte de vizita în Republica Moldova, Roth a fost prima membră a guvernului german care a ajuns la Odesa, de la începutul războiului declanşat de Rusia. Ea a rămas în oraşul ucrainean timp de două zile, pentru a constata efectele conflictului armat asupra domeniului cultural. 

Tags: chisinauClaudia Rothgermaniarepublica moldovaSergiu Prodan
Categorii: Diaspora