Ministrul german al Economiei apără legăturile comerciale cu China

Publicat:

Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, a avertizat sâmbătă că nu trebuie luate măsuri împotriva guvernului chinez în legătură cu acţiunile sale din Hong Kong, relatează DPA, scrie agerpres.

“A fost întotdeauna o politică a comunităţii occidentale, inclusiv a UE, ca relaţiile comerciale internaţionale să nu se bazeze exclusiv pe cât de democrată este o ţară”, a declarat Altmaier pentru ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung.


Citește și : OMS: Este încă posibilă readucerea epidemiei de COVID-19 sub control

El a subliniat că guvernul german este angajat în protejarea drepturilor omului, a căror respectare este o prioritate.

“Am transmis acest lucru clar şi Chinei”, a spus ministrul, declarându-se “convins că ţări precum China vor avea succes din punct de vedere economic pe termen lung numai dacă sunt garantate principiile fundamentale ale statului de drept”.

Guvernul german l-a “invitat” vineri pe ambasadorul Chinei, Wu Ken, la Ministerul de Externe pentru discuţii.

Secretarul de stat Miguel Berger a reiterat la întâlnirea cu diplomatul chinez poziţia Germaniei şi a exprimat îngrijorări că noua lege privind securitatea subminează autonomia Hong Kong-ului, potrivit Ministerului de Externe.

Companiile germane care operează în Hong Kong vor fi consultate în legătură cu noua lege, a spus Altmaier.

Citește și : Trump: Relaţiile SUA cu China au fost ‘grav deteriorate’

“Trebuie să ne asigurăm că aceste companii şi angajaţii lor, indiferent de naţionalitatea lor, nu sunt în pericol”, a adăugat el.

Criticii spun că noua lege, care vizează secesiunea, răzvrătirea şi complicitatea cu forţe străine, este un atac asupra libertăţii discursului în acest oraş care a fost zguduit de proteste antiguvernamentale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.