X

Ministrul german al justiţiei aduce un omagiu victimelor Holocaustului la memorialul Yad Vashem

Ministrul german al justiţiei, Marco Buschmann, a început luni o vizită de două zile în Israel aducând un omagiu victimelor Holocaustului, la memorialul Yad Vashem, relatează dpa, potrivit agerpres

El a depus o coroană de flori în Sala Amintirii, în memoria celor şase milioane de evrei ucişi de nazişti, iar ceva mai târziu a scris în cartea de onoare: “Din ţara celor care au comis faptele, sunt astăzi un oaspete care face o plecăciune victimelor”. El a declarat că fiecare viaţă curmată strigă către întreaga lume “Să nu se mai întâmple niciodată”.

Citește și : Zelenski anunţă noi sancţiuni împotriva sectorului financiar al Rusiei

Ministrul este primul membru al actualului guvern german care vizitează Israelul.

Într-un mesaj pe Twitter, Buschmann a afirmat că “nu avem faţă de niciun alt stat îndatoriri la fel de mari. Nu avem faţă de niciun alt stat datorii la fel de mari” şi a adăugat: “Prin călătoria mea doresc să aduc o contribuţie: pentru reevaluarea istoriei Germaniei, pentru o extindere a parteneriatului nostru, pentru întărirea statului de drept şi a democraţiei liberale.”

El urma să inaugureze o expoziţie itinerantă la Tel Aviv, pentru acceptarea trecutului nazist al ministerului pe care îl conduce.

Programul de marţi al ministrului include o întrevedere cu omologul său israelian, Yariv Levin, şi convorbiri cu şefa procuraturii generale, Gali Baharav-Miara, şi cu preşedinta Curţii Supreme, Esther Chajut.

Citește și : Olaf Scholz va avea o întrevedere cu Biden în SUA

În timpul vizitei, la Ierusalim a avut loc un protest la care mii de participanţi şi-au exprimat opoziţia faţă de intenţia guvernului israelian de a reforma sistemul judiciar.

Tags: holocaustMarco BuschmannSala AmintiriiYad Vashem
Categorii: DiasporaSinteze