Ministrul german al justiţiei va conduce campania social-democraţilor la alegerile europarlamentare

Publicat:

Ministrul german al justiţiei, Katarina Barley, va fi cap de listă al Partidului Social-Democrat german (SPD) la alegerile europarlamentare, a anunţat miercuri acest partid, ea urmând probabil să renunţe la actuala funcţie în guvern pentru a putea conduce campania social-democraţilor germani pentru scrutinul european, transmite agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

De altfel, cancelarul conservator Angela Merkel ar putea efectua o remaniere guvernamentală în următoarele săptămâni, după ce partenerii ei bavarezi din formaţiunea Uniunea Creştin-Socială (CSU) au obţinut duminică la alegerile regionale din Bavaria cel mai slab rezultat din anul 1954 şi au pierdut majoritatea în acest land.


Citește și : Atac armat la un colegiu din Crimeea: Un elev de 18 ani a deschis focul (comitetul de anchetă rus)

Dar cel mai mare eşec în scrutinul din Bavaria l-au suferit social-democraţii, al căror procent a fost înjumătăţit faţă de cel de la alegerile din 2013, SPD obţinând numai 9,7% din voturi, faţă de cele 37,2% ale CSU.

După acest rezultat slab, Katarina Barley a spus că doreşte să ajute la redresarea SPD, partid care, împreună cu CSU şi cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului Merkel, face parte din ”marea coaliţie” condusă de aceasta din urmă.

Citește și : Cazul Khashoggi: Percheziţii la reşedinţa consulului saudit din Istanbul

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.