Ministrul de interne german i-a scandalizat pe colegii săi conservatori cu propunerea sa de instituire a unor sărbători publice musulmane

Publicat:

Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, i-a scandalizat pe colegii său conservatori (CDU/CSU) cu propunerea sa privind instituirea de către Germania a unor sărbători publice musulmane, relatează sâmbătă agenţia Reuters. 

În Germania trăiesc circa patru milioane de musulmani, dintre care majoritatea au origini turceşti. Mulţi dintre cei peste un milion de migranţi care au venit în Germania din Orientul Mijlociu şi din alte părţi ale lumii în ultimii peste doi ani sunt musulmani.


Luând cuvântul în cadrul campaniei pentru alegerile din landul Saxonia Inferioară, care vor avea loc duminică, De Maiziere, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, a afirmat că este deschis ideii ca în unele regiuni din Germania să existe sărbători publice musulmane. ”În locurile unde sunt mulţi musulmani, de ce să nu ne gândim să instituim o sărbătoare publică musulmană ?”, a spus el.

Într-un discurs postat într-un audioclip pe site-ul local regional wolfsburg.de, De Maiziere a declarat, de asemenea, că sărbătorile publice din Germania sunt în general creştine şi că aşa ar trebui să rămână.

Propunerea sa i-a scandalizat pe colegii săi conservatori, care urmează să înceapă săptămâna viitoare negocieri pentru formarea unei coaliţii tripartite de guvernare cu Partidul Liber-Democrat (FDP, liberalii) şi cu Verzii (ecologiştii). Blocul conservator a câştigat alegerile din septembrie, dar a obţinut cel mai prost rezultat al său din 1949, deoarece a pierdut din sprijin în favoarea extremei drepte.

Un membru important al CDU, Wolfgang Bosbach, a declarat pentru cotidianul Bild că în Germania fiecare poate să participe dacă doreşte la orice manifestare religioasă, adăugând: ”Dacă statul ar trebui să apere de asemenea sărbătorile non-creştine printr-o reglementare în viitor, atunci aceasta este cu totul altă problemă”.

La rândul său, Alexander Dobrindt, un reprezentant de seamă al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), ramura bavareză a CDU, a declarat, tot pentru Bild, că moştenirea creştină a Germaniei nu este negociabilă. ”Noi nu luăm în considerare instituirea unor sărbători publice musulmane în Germania”, a afirmat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.