Ministrul italian al sănătăţii susține noile restricţii anti-coronavirus: ‘Nu există altă cale’

Publicat:

Ministrul italian al sănătăţii a susţinut vineri noile restricţii menite să oprească răspândirea virusului, în timp ce Italia continuă să fie scena unor proteste violente împotriva acestor restricţii, informează dpa, scrie agerpres

Vineri a fost prima zi în care patru regiuni italiene – Lombardia, Piemont, Valle d’Aosta şi Calabria – au intrat în carantină. În restul Italiei sunt aplicate măsuri mai puţin drastice.


Citește și : Biden, la un pas de a câștiga scrutinul prezidenţial din SUA

“Vreau să fiu foarte clar: nu există altă cale”, a declarat ministrul sănătăţii Roberto Speranza, în camera inferioară a parlamentului. “Fără restricţii importante de circulaţie, fără o schimbare substanţială a modului nostru de viaţă, fără o strictă respectare a regulilor de siguranţă, coabitarea cu virusul până la găsirea unui vaccin este destinată eşecului total”, a adăugat el.

Lideri ai regiunilor afectate de carantină s-au plâns că decizia de a le închide se bazează pe parametri de sănătate arbitrari sau depăşiţi.

Carantina implică închiderea majorităţii magazinelor, exceptând cele alimentare, farmaciile sau cele esenţiale, printre care librăriile, şi restricţii de deplasare, exceptând cazurile în care persoanele se duc la muncă, să cumpere produse alimentare sau au de rezolvat treburi urgente.

Dar, spre deosebire de primul lockdown din martie-mai, creşele şi şcolile primare vor rămâne deschise, la fel ca restaurantele şi barurile, însă doar pentru a comanda la pachet.

Citește și : Ministrul german al apărării a rămas CARANTINATĂ în biroul ei din Berlin

Prin Milano “sunt puţini oameni”, însă oraşul nu pare atât de “fantomatic şi pustiu” cum era în primăvară, relatează Corriere della Sera.

Italia a raportat vineri 37.809 infectări şi 446 de decese în ultimele 24 de ore. Numărul total de contaminări a ajuns în Italia la 862.681, dintre care 40.638 s-au soldat cu deces.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.