Ministrul luxemburghez de externe evocă soluţia unei ‘răsturnări’ de la putere a lui Putin de către ruşi

Publicat:

Ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, a declarat miercuri, sub imperiul emoţiei faţă de suferinţele ucrainenilor, că o soluţie la oprirea războiului din Ucraina ar putea fi o “răsturnare” de la putere a preşedintelui rus Vladimir Putin de către propriul popor, relatează France Presse, potrivit agerpres

Intervievat la postul de radio public 100,7, ministrul a spus că regretă lipsa de informaţii a cetăţenilor ruşi asupra acestui război prin media oficiale din ţara lor.


Citește și: Doi jurnalişti danezi au fost răniţi în războiul din Ucraina

“Dacă poporul rus ar vedea ceea ce face Putin în Ucraina, în ce măsură ucrainenii se tem şi câte vieţi umane ar putea avea pe conştiinţă (preşedintele rus), atunci l-ar răsturna de la Kremlin”, a spus Asselborn.

“Poate că asta este tot ceea ce ne-am putea dori, şi anume ca Putin să fie realmente eliminat fizic (printr-o revoltă – n.r.) pentru a opri toate acestea”, a adăugat el.

Contactat de AFP, Jean Asselborn a explicat că “a pronunţat aceste cuvinte sub impulsul emoţiei”, după ce a fost informat de către diplomaţi occidentali aflaţi la faţa locului că armata rusă atacă civili în Ucraina, contrar a ceea ce afirmă Kremlinul.

Şeful diplomaţiei Marelui Ducat, stat fondator al UE, s-a declarat pesimist asupra şanselor de rezolvare a conflictului pe cale diplomatică, prin negocieri.

“Nu trebuie să le spunem oamenilor că, din punct de vedere diplomatic, se va reuşi o cotitură cu un Putin ca preşedinte”, a declarat el.

Citește și : Serbia este supusă unor presiuni uriaşe legat de criza din Ucraina

 

Miercuri, în a şaptea zi a invaziei ruse în Ucraina lansată de Vladimir Putin, trupe aeropurtate ruse au debarcat la Harkov, al doilea oraş ca mărime al ţării, ţintă a noi bombardamente. Capitala Kiev se pregătea la rândul său să facă faţă unui asalt al forţelor ruse.

Lovituri asupra Kievului şi Harkovului, care au făcut deja zeci de morţi, au stârnit o emoţie puternică în lume, unde manifestaţiile împotriva războiului şi gesturile de solidaritate cu Ucraina s-au înmulţit.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Generalul Sîrskîi, șeful armatei ucrainene, a dat ordinul acum în cel mai fierbinte punct de pe front

Generalul Sîrskîi, șeful armatei ucrainene, a dat ordinul acum în cel mai fierbinte punct de pe front Comandantul forțelor armate ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a...

Dronă interceptată în apropierea centralei nucleare Kursk, care nu a fost afectată

Dronă interceptată în apropierea centralei nucleare Kursk, care nu a fost afectată Armata rusă a interceptat joi o dronă ucraineană lângă oraşul rus Kurceatov, dar...

NATO va discuta pe 12 octombrie autorizarea atacurilor ucrainene mai adânci în Rusia

NATO va discuta pe 12 octombrie autorizarea atacurilor ucrainene mai adânci în Rusia Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat că la următoarea reuniune...

Noul şef al NATO, Mark Rutte, a ajuns azi la Kiev

Noul şef al NATO, Mark Rutte, a ajuns azi la Kiev Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a sosit la Kiev joi, la nici...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.