Ministrul moldovean al apărării a discutat la Bruxelles despre parteneriatul cu NATO

Publicat:

Ministrul apărării al Republicii Moldova, Eugen Sturza, a discutat la Bruxelles cu reprezentanta permanentă a SUA la NATO, ambasadoarea Kay Bailey Hutchison, despre parteneriatul strategic moldo-american şi despre perspectivele cooperării în domeniul militar, informează marţi Deschide.md, potrivit agerpres.

Dialogul s-a axat în special pe instruirea efectivelor militare în instituţii de învăţământ de profil din SUA, pe participarea de contingente militare ale SUA şi Republicii Moldova la exerciţii multinaţionale, pe programe şi proiecte de asistenţă logistică şi dotare cu echipament şi tehnică militară.


Vezi şi: Incendiu devastator în Paris. Şapte oameni au fost ucişi de flăcări! – FOTO/VIDEO

Tot marţi Eugen Sturza a avut o întrevedere cu vicepreşedintele Comitetului Militar NATO, general-locotenentul Steven M. Sherpo. Cei doi oficiali au trecut în revistă colaborarea dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Republica Moldova în domeniul apărării, cu accent pe programele şi iniţiativele comune direcţionate spre modernizarea şi reformarea Armatei Naţionale a Republicii Moldova.

În acest sens, discuţiile s-au axat pe Iniţiativa de Consolidare a Capacităţilor de apărare (DCBI), Platforma de Interoperabilitate, Conceptul Capabilităţilor Operaţionale (OCC), Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova-NATO şi Programul de Dezvoltare Profesională (PDP), precizează Deschide.md.

Ministrul Sturza a subliniat că toate aceste proiecte au contribuit semnificativ la dezvoltarea şi consolidarea sistemului naţional de apărare şi a mulţumit ţărilor aliate pentru expertiză şi asistenţă în ajustarea cadrului legal în domeniu, instruirea şi pregătirea trupelor în conformitate cu standardele internaţionale.

Citeşte şi: Maduro răspunde apelului lansat de Grupul de la Lima: ‘Respingător şi ridicol!’

Eugen Sturza s-a referit, în cadrul dialogului, şi la priorităţile Ministerului Apărării al Republicii Moldova pentru anul 2019, inclusiv profesionalizarea Armatei Naţionale şi reformarea sistemului de pregătire a corpului de sergenţi şi soldaţi, solicitând, în acest context, sprijinul partenerilor străini pentru realizarea obiectivelor respective.

Ministrul moldovean al Apărării, Eugen Sturza, a desfăşurat în perioada 3-5 februarie o vizită oficială la Bruxelles. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.