
Ministrul neozeelandez al sănătăţii, David Clark (foto), a recunoscut marţi că a încălcat regulile de izolare la domiciliu, ducându-se cu familia la plajă, o escapadă “idioată” pe care o regretă, dar care nu-l va costa pentru moment funcţia, premierul alegând să-l confirme la coordonarea eforturilor naţionale împotriva COVID-19, potrivit AFP, transmite şi agerpres.
David Clark a explicat că şi-a prezentat demisia după ce a recunoscut că s-a dus cu familia la plajă, la 20 km de domiciliul său, în timp ce izolarea este impusă în toată ţara de două săptămâni pentru a limita propagarea noului coronavirus.
Citeşte şi: Cardinalul George Pell SCAPĂ de puşcărie
“Într-un momentul în care le cerem neozeelandezilor să facă sacrificii istorice, eu i-am dezamăgit”, a declarat el într-un comunicat. “Am fost un idiot şi înţeleg că oamenii sunt supăraţi pe mine”, adaugă acesta.
Premierul Jacinda Ardern a afirmat că, în circumstanţe normale, l-ar fi destituit pe Clark, dar a decis pur şi simplu să-l demită din funcţia secundară de adjunct la Finanţe şi să-l retrogradeze în ierarhia membrilor guvernului său.
Citeşte şi: BoJo a fost transferat la terapie intensivă! Starea de sănătate a premierului britanic rămâne neschimbată
“Ceea ce a făcut el este rău, nu are nicio scuză”, a spus ea. “Dar la ora actuală, prioritatea mea este lupta noastră colectivă împotriva COVID-19, nu putem să ne permitem o destabilizare a sectorului de sănătate sau a politicii noastre. Din acest motiv şi doar din acest singur motiv, David Clark va fi menţinut în postul său”, a explicat şefa guvernului.
Duminică, şefa serviciilor sanitare scoţiene, Catherine Calderwood, a demisionat pentru că încălcase propria sa recomandare de a se rămâne acasă pentru a se evita propagarea virusului. Ea a recunoscut că s-a dus de două ori la reşedinţa sa secundară.