X

Ministrul qatarian al afacerilor externe, în vizită la Teheran pentru discuţii asupra Afganistanului

Ministrul qatarian al afacerilor externe a avut joi, la Teheran, o întrevedere cu omologul său iranian, pentru a discuta despre ultimele evoluţii din Afganistan, au anunţat agenţia de presă iraniană Isna şi diplomatul qatarian, informează AFP, potrivit agerpres

“În fruntea unei delegaţii, Mohammed bin Abderrahman al-Thani a discutat cu omologul său iranian (Hossein Amir-Abdollahian) şi urmează să aibă întrevederi cu alţi responsabili în timpul vizitei sale”, pentru a discuta probleme regionale şi internaţionale, a raportat Isna.

Citește și : Merkel spune că va pleca din postul de cancelar având conştiinţa curată

Confirmând la scurt timp într-un tweet această întrevedere, şeful diplomaţiei qatariene a precizat că în timpul acesteia s-a discutat despre “ultimele evoluţii din Afganistan”. “Qatarul crede în importanţa eforturilor concertate faţă de Afganistan, pentru a garanta o soluţie globală”, a declarat el.

Potrivit agenţiei de presă oficiale Irna, cele două delegaţii au discutat de asemenea despre ameliorarea relaţiilor comerciale bilaterale şi accelerarea eliberării de vize pentru oamenii de afaceri din sectorul privat.

Qatarul a devenit un actor important în criza afgană. El a găzduit negocierile încheiate în 2020 între SUA şi talibani, apoi între aceştia din urmă şi opoziţia afgană a preşedintelui deja destituit Ashraf Ghani.

Republica Islamică şiită a Iranului, care are o frontieră comună cu Afganistanul de peste 900 de km, şi-a exprimat recent îngrijorarea în legătură cu situaţia din ţara vecină. Luni, ea a condamnat ferm atacul talibanilor împotriva Văii Panjshir, la 80 de kilometri nord de Kabul, ultimul bastion de rezistenţă faţă de mişcarea islamistă, care susţine că a preluat controlul complet asupra acestei regiuni. Până atunci Teheranul s-a abţinut în a-i critica pe talibanii suniţi după ce aceştia au preluat puterea la Kabul, pe 15 august.

Iranul a întreţinut relaţii conflictuale cu talibanii atunci când aceştia au fost la putere între 1996 şi 2001, însă în ultimele luni Teheranul pare să fi manifestat o uşoară deschidere faţă de talibani.

Vizita lui Mohammed bin Abderrahman al-Thani la Teheran are loc la două zile după cea a şefului diplomaţiei americane Antony Blinken în Qatar. Acesta din urmă a obţinut de la talibani un nou angajament potrivit căruia afganii care doresc să plece din ţara lor vor putea să o facă.

Citește și : Premierul spaniol Pedro Sanchez promite înăsprirea pedepselor pentru a preveni delictele de ură

La rândul său, Qatarul a reafirmat că aeroportul de la Kabul se va redeschide în curând.

Qatarul, care găzduieşte cea mai mare bază militară americană din regiune, este apropiată SUA, însă întreţine de asemenea relaţii strânse cu Teheranul, cu care împarte cel mai mare zăcământ de gaz din lume.

 

Tags: AfganistanMohammed bin Abdulrahman Al Thaniteheran
Categorii: Sinteze