Ministrul rus al Energiei, testat pozitiv pentru noul tip de coronavirus

Publicat:

Ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, a fost contaminat cu noul tip de coronavirus, a anunţat marţi premierul rus Mihail Mişustin, informează AFP, potrivit agerpres.

Acest anunţ intervine cu o zi înaintea celei de-a 21-a reuniuni prin videoconferinţă a comitetului ministerial pentru monitorizarea acordului în vederea reducerii producţiei ţărilor din OPEP sau non-OPEP, la care Novak urma să participe.


Citește și : Trump a declarat că va graţia marţi o persoană ‘foarte, foarte importantă’

“Din nefericire, Aleksandr Valentinovici Novak s-a îmbolnăvit de coronavirus”, a declarat Mişustin, citat de agenţia de presă Interfax, în cadrul unei reuniuni guvernamentale la Blagoveşensk, în Extremul Orient rus.

Potrivit lui Mişustin, Novak a aflat că a fost testat pozitiv la COVID-19 după ce a sosit la Blagoveşensk, unde urma să participe la această reuniune, precum şi la lansarea, marţi, a unui gigantic proiect petrochimic lângă China.

“El a sosit şi a plecat înapoi spre Moscova”, a precizat Mişustin. “Să-i urăm din toată inima însănătoşire”, a adăugat premierul rus, care fusese la rândul său infectat cu noul tip de coronavirus la sfârşitul lui aprilie, dar care de atunci s-a însănătoşit.

Ministrul Novak “va participa la această reuniune (a comitetului ministerial pentru monitorizarea acordului de reducere a producţiei din OPEP/non-OPEP) prin videoconferinţă”, a dat asigurări o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus al Energiei pentru RIA Novosti.

Potrivit agenţiei, mai mulţi jurnalişti din echipa ce-l însoţea pe Mihail Mişustin în turneul său prin Extremul Orient, început săptămâna trecută, au fost de asemenea testaţi pozitiv la noul tip de coronavirus şi au fost nevoiţi să-şi întrerupă marţi călătoria pentru a se întoarce de urgenţă la Moscova.

Citește și : Numărul total de cazuri de COVID-19 depăşeşte 250.000 în Turcia

Numeroşi oficiali ruşi au fost infectaţi în ultimele luni de COVID-19, printre aceştia numărându-se şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, precum şi mai mulţi miniştri şi deputaţi.

Luni, Rusia a înregistrat oficial 927.745 de cazuri de coronavirus, dintre care 15.740 s-au soldat cu deces.

Săptămâna trecută, preşedintele Vladimir Putin a anunţat că un prim vaccin “destul de eficient” a fost elaborat în Rusia, însă acest anunţ a fost perceput cu scepticism de restul lumii, în condiţiile în care faza finală a testelor a început abia foarte recent.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.