Ministrul sănătăţii din Argentina a demisionat în urma unui scandal privind organizarea de vaccinări preferenţiale

Publicat:

Ministrul sănătăţii din Argentina, Gines Gonzalez Garcia, şi-a dat demisia în urma unui scandal izbucnit pentru că a organizat vaccinări preferenţiale anti-COVID-19 pentru aliaţii săi politici, transmite DPA sâmbătă, potrivit agerpres.   

“Îmi depun demisia din funcţia de ministru al sănătăţii în conformitate cu dorinţa dumneavoastră expresă”, a scris Gonzalez Garcia într-o scrisoare adresată preşedintelui Alberto Fernandez, care a fost publicată vineri.


Citește și : Boris Johnson: Joe Biden a pus din nou Statele Unite în poziţia de lider al lumii libere

Secretarul de stat Carla Vizzotti va prelua ministerul, a anunţat biroul preşedintelui.

Scandalul a fost declanşat de jurnalistul pro-guvernamental Horacio Verbitsky, în vârstă de 71 de ani, care a declarat la o emisiune radio că, după ce a vorbit la telefon cu Gonzalez Garcia, a fost chemat la Ministerul Sănătăţii pentru a fi vaccinat.

Având în vedere vârsta sa, munca şi riscul personal, nu ar fi fost încă rândul său să se vaccineze. În prima etapă sunt vaccinaţi vârstnicii de peste 80 de ani şi persoanele cu cel mai mare risc.

În total, ministrul ar fi rezervat 3.000 de doze de vaccin pentru uz personal.

Puternicul patron de sindicat Hugo Moyano se numără printre cei care au primit vaccinul mai devreme decât trebuia. Ar fi fost vaccinaţi şi soţia lui Moyano şi fiul lui de 20 de ani.

În ţara sud-americană este utilizat în principal vaccinul rusesc Sputnik V, iar primele doze de la AstraZeneca au ajuns recent.

Citește și : Guvernul Netanyahu atenționează SUA asupra efectelor revenirii în Acordul nuclear iranian

Până în prezent, doar 390.000 din cei aproape 45 de milioane de argentinieni au primit vaccinul.

De la începutul pandemiei de COVID-19, s-a demonstrat că aproximativ 2 milioane de persoane au fost infectate cu virusul în Argentina. Aproximativ 51.000 de pacienţi au murit din cauze asociate cu infectarea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro Comisia Europeană a anunţat miercuri că...

Agricultorii insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării

Agricultorii insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării Agricultorii sunt nemulțumiți și insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării. În urma...

133 de mii de tone de mere moldovenești din recolta sezonului 2023-2024, exportate în peste de 30 de țări ale lumii

133 de mii de tone de mere moldovenești din recolta sezonului 2023-2024, exportate în peste de 30 de țări ale lumii Republica Moldova a exportat...

Terenul Stadionului Republican, vândut Statelor Unite ale Americii cu 18 milioane de euro

Terenul Stadionului Republican, vândut Statelor Unite ale Americii cu 18 milioane de euro Terenul Stadionului Republican va fi vândut Guvernului Statelor Unite ale Americii cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.