Ministrul sănătăţii din SUA va plăti din propriul buzunar pentru avioanele private folosite în interes de serviciu

Publicat:

Ministrul american al sănătăţii, Tom Price, criticat de Donald Trump şi de către aleşi democraţi pentru închirierea de avioane private pentru deplasări guvernamentale, a anunţat joi că va rambursa din propriul buzunar costul acestor călătorii, relatează AFP, conform agerpres.

“Astăzi voi semna un cec personal Trezoreriei pentru costul călătoriilor mele cu avioane private. Contribuabilii nu vor plăti nicio centimă pentru locul meu în aceste avioane”, a declarat Tom Price într-un comunicat.


Citeşte şi: Phenianul susţine că 4,7 milioane de voluntari s-au alăturat armatei nord-coreene

Publicaţia Politico, care a dezvăluit cazul, a contabilizat nu mai puţin de 26 de deplasări de la începutul anului, pentru un total de peste 400.000 de dolari.

Dar ministrul, de altfel milionar, nu a confirmat suma pe care o va rambursa şi nici dacă va plăti doar pentru locul său sau şi pentru cele ale colaboratorilor care l-au însoţit în aceste deplasări.

Tom Price s-a angajat de asemenea să călătorească numai cu zboruri de linie. Reglementările guvernamentale obligă responsabilii federali să procedeze astfel, cu excepţia cazului în care aceasta nu este posibil din cauza locului şi a datei călătoriei.

Presiunea a crescut în ultimele zile împotriva ministrului sănătăţii, în primul rând din partea preşedintelui american, ceea ce a generat speculaţii că Donald Trump l-ar putea demite.

“Vom vedea”, a răspuns preşedintele american miercuri. “Voi vedea. Nu sunt încântat şi i-am spus-o”, a adăugat el.

Cinci aleşi democraţi din Congres au cerut demisia acestuia miercuri, argumentând că un zbor dus-întors pe ruta Washington – Philadelphia cu un avion închiriat costă 25.000 de dolari, deşi există numeroase zboruri de linie între cele două oraşe de pe coasta de est.

Deplasările au fost în scop de serviciu, a subliniat ministerul, doar că ele au inclus destinaţii unde Tom Price deţine proprietăţi sau are prieteni şi familia sa.

Citeşte şi: Un jihadist ISIS ‘îşi cere scuze’ pentru problemele create

Pentru comparaţie, subliniază Politico, cei doi predecesori ai acestuia la Sănătate sub preşedinţia lui Barack Obama au călătorit exclusiv pe linii regulate.

În această săptămână, Washington Post a dezvăluit că Scott Pruitt, şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului (EPA), a călătorit la bordul unui avion privat de trei ori şi cu un avion militar în iunie între Ohio şi New York pentru un total de 58.000 de dolari.

Dar EPA a prezentat note al serviciului juridic al agenţiei care autorizau, în avans, aceste închirieri excepţionale, justificate prin constrângerile de program ale ministrului.

În august, şeful Trezoreriei, Steven Mnuchin, a trebuit să se justifice pentru că a folosit un avion din flotila guvernamentală pentru a se deplasa, în compania soţiei sale, într-un oraş unde eclipsa totală de Soare putea fi observată în condiţii excelente.

Oficial, scopul călătoriei respective era de a vizita rezervele de aur Fort Knox din Kentucky, dar o asociaţie care luptă pentru transparenţă a formulat o cerere pentru a obţine documente interne despre această călătorie. Inspectorul general al Trezoreriei a lansat o anchetă internă în acest sens.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: ‘Cu românii nu se poate face nimic’

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: 'Cu românii nu se poate face nimic' Adolf Hitler, cunoscutul dictator german, considera armata română aproape...

VIDEO – ‘Supacell’, serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix

VIDEO - 'Supacell', serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix „Supacell”, noul serial britanic pe Netflix, a captat rapid...

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.