X

Ministrul slovac al educaţiei este acuzat de PLAGIAT

Ministrul slovac al educaţiei Branislav Groehling (foto) a respins marţi acuzaţiile că părţi din teza sa de licenţă la Facultatea de Drept au fost plagiate, relatează miercuri dpa, potrivit agerpres.

Potrivit ediţiei de luni a cotidianului progresist Dennik N, politicianul a luat calupuri întregi din alte lucrări pentru diploma sa din 2009 şi nu a citat în mod clar sursele.

Citeşte şi: Accident feroviar în Cehia! Sunt zeci de răniţi!

Portalul de ştiri SME.sk a tras concluzia, după analizarea eşantioanelor de text, că “faptul că el a copiat este evident la prima vedere”.

Marţi după-amiază, ministrul liberal a contrazis acuzaţiile într-o conferinţă de presă în care a respins de asemenea apelurile de a demisiona.

El a spus că, deşi teza sa nu este o “capodoperă”, a respectat reglementările universitare.

Groehling a studiat la o mică universitate privată din Bratislava.

Şeful guvernului conservator, Igor Matovic, le-a spus jurnaliştilor că nu vrea să-l piardă pe Groehling ca ministru.

Citeşte şi: RECORD de morţi de coronavirus în Florida

El a subliniat că doar cu o săptămână în urmă Groehling a fost însărcinat de guvern să introducă noi norme pentru a preveni plagiatul, în urma mai multor scandaluri de plagiat implicând politicieni de frunte.

Recent, preşedintele populist de dreapta al parlamentului, Boris Kollar, s-a confruntat cu un vot de neîncredere după ce a plagiat în mod clar teza sa. Deşi a supravieţuit votului, coaliţia de patru partide a intrat temporar într-o criză. Partidul lui Groehling şi alţi critici ai lui Kollar s-au abţinut de la vot şi au împiedicat prăbuşirea coaliţiei. 

Tags: Boris KollarBranislav GroehlingbratislavaIgor MatovicministruplagiatSlovacia
Categorii: Diaspora