X

Ministrul turc al apărării: Războiul din Ucraina ‘nu pare să se încheie uşor’

Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a declarat sâmbătă că războiul din Ucraina “nu pare să se încheie uşor”, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Nu ar fi greşit să spunem că, în ciuda întregii noastre bunăvoinţe şi a apelurilor la încetarea focului, războiul va continua probabil în 2023″, a declarat Akar, a cărui ţară, membră a NATO, s-a poziţionat ca neutră şi mediatoare în conflictul dintre cei doi vecini de la Marea Neagră.

Citește și : Şeful diplomaţiei ruse cheamă la reducerea tensiunilor dintre Armenia şi Azerbaidjan

”Acest război nu pare să se încheie uşor”, a recunoscut el în cadrul unui briefing de presă la Ankara, făcând referire la ajutorul occidental acordat Kievului şi la determinarea Moscovei.

Turcia a ajutat la încheierea unui acord cu ONU privind exportul de cereale ucrainene din porturile ucrainene, a găzduit o întâlnire între şefii diplomaţiei ruse şi ucrainene la începutul războiului, în martie, şi a organizat negocieri între cele două părţi la Istanbul.

”Solicităm o încetare a focului, cel puţin o încetare a focului umanitară. Apoi o încetare permanentă a focului şi apoi discuţii de pace”, a spus Akar.

Citește și :  Medvedev: Impunerea de către UE a unui plafon la preţul la gaze naturale a fost dictată de ‘ura animalică’ faţă de poporul rus

Tags: Hulusi Akarmarea neagraNATOONU
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina