Ministrul turc al apărării şi şeful statului-major al Turciei au discutat la Tripoli despre cooperarea militară cu GNA

Publicat:

Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, şi şeful statului-major al Turciei, Yasar Guler, s-au deplasat vineri la Tripoli pentru a discuta despre cooperarea militară cu Guvernul de Uniune Naţională (GNA) din Libia, Ankara fiind principalul aliat al acestuia, informează AFP, potrivit agerpres.

“Negocierile care s-au derulat în prezenţa delegaţiilor militare de nivel înalt ale celor două ţări au vizat (…) aspecte ale cooperării militare şi securitare”, anunţă GNA într-un comunicat.


Citește și : Boris Johnson susţine că nu este lipsit de respect faţă de UE şi speră la un acord post-Brexit

Această cooperare se înscrie în cadrul de punere în aplicare a memorandumului din domeniul militar şi securitar semnat în noiembrie 2019 de Tripoli şi Ankara, precizează comunicatul.

S-a discutat de asemenea despre o “coordonare” între ministerele apărării ale celor două ţări şi “deschiderea de centre de formare pentru construirea unei armate profesioniste”, potrivit aceleiaşi surse.

Vizita celor doi înalţi responsabili turci a avut loc după ce la 17 iunie ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a efectuat o vizită surpriză la Tripoli, unde îşi are sediul GNA, pe care Ankara îl susţine în conflictul cu forţele mareşalului Khalifa Haftar din estul Libiei. Cavusoglu a fost însoţit de ministrul de finanţe Berat Albayrak şi de şeful serviciilor de informaţii Hakan Fidan.

Citește și : Kramp-Karrenbauer: Pandemia de COVID-19, o oportunitate pentru cooperarea în UE

Libia traversează o perioadă haotică de la căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011, iar bătălia pentru Tripoli a dus la o implicare sporită a puterilor străine.

Vizita şefului diplomaţiei turce la Tripoli a fost şi un prilej de evidenţiere a “întoarcerii companiilor turceşti” în Libia, potrivit GNA. Înainte de 2011, firmele de construcţii turceşti ocupau o parte importantă din piaţa libiană, dar proiectele au fost abandonate după răsturnarea regimului Gaddafi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.