Ministrul ucrainean al apărării şi-a DEMIS trei adjuncţi

Publicat:

Ministrul ucrainean al apărării şi-a DEMIS trei adjuncţi

Ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, a anunţat marţi că a demis trei dintre cei opt adjuncţi ai săi şi un secretar de stat, relatează dpa şi Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Vezi şi: VIDEO – Israelul a lansat operaţiuni militare terestre în Liban – Stiripesurse.md


Într-o postare pe Facebook, Umerov a declarat că forţele armate, serviciul de informaţii militare şi serviciul de transport sunt domenii închise aflate sub legea marţială.

Ministrul ucrainean al apărării şi-a DEMIS trei adjuncţi

“Aceasta înseamnă că toate procesele interne trebuie să fie clare şi controlate. Orice încercări externe şi interne de a exercita influenţă sunt inadmisibile”, a afirmat el, fără a oferi alte explicaţii în legătură cu demiterile.

El a anunţat, de asemenea, transferul companiei de stat pentru exporturile şi importurile militare de la serviciul de informaţii militare către Ministerul Apărării.

Ministrul ucrainean al apărării şi-a DEMIS trei adjuncţi

“Mi-am stabilit ca obiectiv să finalizez procesul de curăţare a sistemului de achiziţii în strânsă cooperare cu autorităţile de aplicare a legii şi anticorupţie”, a mai spus Umerov.

Umerov conduce Ministerul ucrainean al Apărării de peste un an.

Predecesorul său, Oleksii Reznikov, a fost demis în urma unor acuzaţii de corupţie, inclusiv legate de achiziţii de arme.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Postul vamal de tip debarcader Molovata și-a reluat activitatea

Postul vamal de tip debarcader  Molovata și-a reluat activitatea Postul vamal de tip debarcader “Molovata” și-a reluat activitatea în regim normal, anunță Serviciul Vamal. Citește și:...

Premieră. Ucrainenii au doborât o dronă a rușilor cu o grenadă lansată din altă dronă

Premieră. Ucrainenii au doborât o dronă a rușilor cu o grenadă lansată din altă dronă Soldații ucraineni au mai reușit o performanță remarcabilă pe front,...

Misteriosul incident pe care China a încercat în zadar să-l ascundă

Misteriosul incident pe care China a încercat în zadar să-l ascundă  "Wall Street Journal"  a dezvăluit informații care pun într-o postură dificilă marina chineză. China...

Mai mulți ucraineni au fost prinși la frontieră în Moldova. Au solicitat azil

Mai mulți ucraineni au fost prinși la frontieră în Moldova. Au solicitat azil În ultimele 48 de ore, șase cetățeni din Ucraina au fost depistați...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.