Ministrul ucrainean de externe către UE: Costul descurajării Rusiei, mai mic decât cel pentru oprirea unui război

Publicat:

Ţările UE trebuie să înţeleagă faptul că, oricât de mare ar fi costul descurajării Rusiei astăzi, costul opririi unui nou război va fi mult mai mare, a transmis miercuri Uniunii Europene ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba în cursul unei convorbiri telefonice cu şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, relatează agenţiile de presă Ukrinform şi Reuters, pe fondul temerilor că Rusia, care a comasat zeci de mii de soldaţi şi echipamente la frontiera ucraineană, ar putea declanşa o agresiune împotriva ţării vecine, potrivit agerpres

Această convorbire a avut loc în contextul intenselor eforturi diplomatice ale Ucrainei, SUA şi UE pentru prevenirea escaladării tensiunilor de către Federaţia Rusă la graniţa cu ţara vecină, existând riscul ca situaţia să degenereze într-o criză geopolitică de amploare. Apelul telefonic a survenit înaintea unei reuniuni a Consiliului Afaceri Externe al UE la 24 ianuarie.


Citește și : Ucraina îl lasă în libertate pe Petro Poroşenko

‘În cadrul convorbirii, am discutat cu Josep Borrell despre modalităţi prin care comunitatea transatlantică poate descuraja în comun Rusia de la o viitoare agresiune’, a scris Kuleba pe Twitter.

‘Mesajul meu către toţi membrii UE este clar: oricât de mare ar fi preţul descurajării (Rusiei) acum, acesta va fi oricum mai mic decât posibilul preţ viitor pentru a face ca un nou război să se încheie’, a insistat Kuleba în mesajul său. ‘Singura strategie corectă este să daţi dovadă de fermitate şi să acţionaţi ca un front comun cu Ucraina’, subliniază şeful diplomaţiei ucrainene, citat de Ukrinform.

Cei doi oficiali au abordat un set complex de măsuri pentru descurajarea Rusiei, în special pregătirea unor sancţiuni severe din partea UE împotriva Moscovei în cazul în care aceasta va continua să escaladeze situaţia de la frontiera cu Ucraina, notează agenţia de presă oficială ucraineană.

Kievul s-a plâns în mod repetat de caracterul insuficient al asistenţei militare occidentale, notează AFP.

În aceeaşi ordine de idei, secretarul de stat american Antony Blinken, care efectuează miercuri o vizită fulger la Kiev în cadrul eforturilor diplomatice internaţionale de detensionare a situaţiei legate de Ucraina, a declarat că, în cazul în care comunitatea internaţională va trece cu vederea acţiunile autorităţilor ruse în agresiunea lor împotriva Ucrainei, lăsându-le să acţioneze în condiţii de impunitate, aceasta va dezlega astfel mâinile tuturor ţărilor cu regim autocrat din lume, relatează Ukrinform.

“Avem o singură ţară – Rusia – care, prin acţiunile sale, arată că poate schimba pur şi simplu graniţele vecinilor săi cu forţa. arată că poate să decidă pentru vecinii săi şi că poate decide cu cine se pot alia ei, în locul cetăţenilor acestor ţări, prin guvernul lor ales. Este ţara care spune că este firesc să existe sfere de influenţă, în care să poată supune voinţei sale alte ţări. Dacă lăsăm acest lucru nepedepsit, vom deschide o cutie a Pandorei, şi aceasta se referă nu doar la Ucraina”, a avertizat Blinken în podcast-ul Pod Save America.

În acest caz, şi alte ţări cu regimuri autocrate ca Rusia vor spune: “Şi noi vom face la fel!”, a subliniat secretarul de stat american, întrebat de ce Ucraina este atât de importantă pentru SUA. “Iar aceasta va fi o reţetă pentru conflict, pentru haos, o reţetă pentru suferinţe umane şi pentru subminarea democraţiei”, a afirmat secretarul de stat american.

De la Kiev, Blinken i-a cerut miercuri preşedintelui rus Vladimir Putin să aleagă ‘calea paşnică’ pentru rezolvarea crizei ucrainene, cu două zile înainte de întâlnirea sa cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov la Geneva.

Şeful Departamentului de Stat, care a fost primit de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a spus că mingea se află în terenul Rusiei, notează AFP.

“Sper foarte mult că putem rămâne pe o cale diplomatică şi paşnică, dar până la urmă va fi decizia preşedintelui Putin”, a declarat diplomatul american, menţionând în acelaşi timp că Rusia ar putea “foarte repede” să-şi sporească şi mai mult trupele dislocate în apropierea frontierelor ucrainene.

Washingtonul consideră că armata rusă ar putea ataca Ucraina “în orice moment” şi şi-a exprimat îngrijorarea faţă de importantele manevre militare anunţate de Rusia în comun cu Belarus, ţară vecină cu Ucraina.

Citește și : Macron propune ‘o nouă ordine de securitate’ în Europa

În fine, americanii acuză Moscova că pregăteşte provocări pentru a justifica o intervenţie militară în Ucraina.

Rusia a desfăşurat de mai multe săptămâni zeci de mii de militari la frontiera ucraineană, efective pe care le sporeşte, după cum lasă să se întrevadă pe diverse reţele sociale, provocând temeri privind o invazie în Ucraina.

Deşi neagă orice plan de atac, Kremlinul insistă că, pentru o detensionare a situaţiei, SUA şi NATO trebuie să-i ofere garanţii de securitate, în scris şi obligatorii din punct de vedere juridic, în special încetarea extinderii în Est a Alianţei Nord-Atlantice, în particular în Ucraina, şi renunţarea de către SUA şi NATO la organizarea de manevre şi desfăşurări militare în Europa de Est.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.