Ministrul ungar de externe: Problema cotelor obligatorii de migranţi este acum în afara agendei Uniunii Europene

Publicat:

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a afirmat vineri la Bruxelles că este ”o veste bună” faptul că problema cotelor obligatorii de migranţi este acum în afara agendei Uniunii Europene şi că ”fiecare a înţeles că nu vor fi nici un fel de cote obligatorii”, relatează agenţia MTI, potrivit Agerpres.

Adresându-se jurnaliştilor ungari pe marginea Reuniunii Asia-Europa (ASEM) de la Bruxelles, Szijjarto, întrebat despre rezultatul summitului UE din această săptămână privind migraţia, a declarat: ”Acolo nu va fi, pentru că nu pot exista cote obligatorii”.


Citește și : CNN: Rusia își modernizează patru instalaţii militare în Kaliningrad

Ministrul ungar a afirmat că există ţări care nu doresc stabilirea de migranţi pe teritoriul lor şi să devină ţări de imigranţi, adăugând că statele membre ale UE nu ar accepta niciodată să fie de acord cu introducerea unui astfel de sistem.

”Ungaria consideră că soluţia corectă este ca noi să stabilim o ordine clară şi în capul listei să se afle protecţia graniţelor externe ale Europei”, a mai spus Szijjarto.

Citește și : Cazul Khashoggi: Turcia a extins căutările într-o pădure din Istanbul

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.