X

Ministrul ungar de externe califică drept “incorectă şi necinstită” decizia Austriei de a reduce alocaţiile familiale acordate străinilor

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a calificat miercuri drept “incorectă şi necinstită” faţă de unguri decizia anunţată mai devreme de Austria de a reduce alocaţiile familiale acordate străinilor care lucrează în această ţară la nivelul celor din ţara în care trăiesc copiii acestora, relatează MTI, potrivit agerpres.

Această măsură, faţă de care şi Uniunea Europeană a formulat obiecţii, va afecta circa 39.000 de copii unguri.

Citește și : Şase thailandezi au fost condamnaţi la moarte pentru mai multe atacuri teroriste

Ministrul ungar de externe a subliniat într-un comunicat că Austria “este un partener important pentru Ungaria” şi “aliatul Ungariei în numeroase aspecte, dar avem un dezacord serios în legătură cu această problemă”.

Szijjarto a insistat că, în condiţiile în care ungurii care lucrează în Austria îşi plătesc taxele şi contribuţiile, este inacceptabil să beneficieze de alocaţii familiale mai mici decât austriecii care sunt impozitaţi la fel.

Şeful diplomaţiei ungare a mai notat că este vorba de o problemă europeană şi că Ungaria se aşteaptă ca UE să valideze legile şi acordurile din cadrul blocului. Dacă într-adevăr Comisia Europeană foloseşte “standarde egale”, va trebui să ia atitudine în faţa unor astfel de încălcări ale legislaţiei UE, a apreciat Szijjarto, dând asigurări că Ungaria va protesta întotdeauna împotriva practicilor incorecte şi ilegale pentru unguri.

Citește și : Theresa May vrea mai multă transparenţă în scandalul legat de ‘imigranţii Windrush’

Dacă proiectul de lege anunţat miercuri de guvernul austriac de dreapta va fi aprobat de către parlament, ajutoarele sociale vor fi diminuate în cazul lucrătorilor proveniţi din ţări cu costuri de trai mai mici, în timp ce aceia din ţări cu costuri de trai mai mari vor beneficia de ajutoare mai mari. Ministrul austriac pentru familie, Juliane Bogner-Strauss, a afirmat că proiectul de lege va duce la reduceri de cheltuieli ale guvernului de peste 100 de milioane de euro pe an.

Comisia Europeană a transmis că va investiga dacă politica austriacă este discriminatorie în cazul lucrătorilor UE non-austrieci.

Tags: alocaţiile familialeAustriaPéter Szijjartounguri
Categorii: Diaspora