X

Mircea Geoană le taie avântul autorităţilor de la Kiev: ‘Vă trebuie reforme pentru a adera la NATO’

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut apel la Ucraina să facă progrese cu reformele interne necesare pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, a relatat joi agenţia de presă Interfax-Ucraina, preluată vineri de Xinhua, potrivit agerpres.

Perspectiva aderării Ucrainei la NATO “a fost confirmată la cel mai înalt nivel politic în cadrul Alianţei”, a declarat Geoană pentru Interfax-Ucraina în timpul unei vizite la Kiev.

Citeşte şi: Întoarcerea ‘Americii ţinută ostatică’ – Black News

Pentru a ajunge acolo, este nevoie de o combinaţie de factori, cum ar fi statutul reformelor necesare într-o ţară candidată şi consensul politic, a precizat secretarul general adjunct al NATO.

“Nu există un mecanism automat în privinţa acestei chestiuni, dar există întotdeauna încurajare. Personal, încurajez ţări ca Ucraina să adere la cursul reformelor, să continue cooperarea cu NATO pe cât mai multe fronturi posibile”, a spus Geoană.

Citeşte şi: Biden îi ameninţă pe terorişti: ‘Vă vom vâna şi vă vom face să plătiţi!’ – Black News

Aderarea la NATO este o prioritate de politică externă a Ucraina, obiectivul fiind înscris în Constituţie în 2019. În iunie 2020, Ucraina a devenit ‘partener de oportunităţi sporite’ în relaţia cu NATO.

Tags: kievMircea GeoanăNATOreformeucraina
Categorii: Diaspora