Mirtha Vasquez este noul premier în Peru

Preşedintele peruan Pedro Castillo a numit-o miercuri în funcţia de prim-ministru pe Mirtha Vasquez, o activistă pentru mediu şi drepturile omului, un gest îndreptat spre aripa moderată a coaliţiei tacite de stânga care îl susţine la guvernare, transmite AFP, potrivit agerpres.

Mirtha Vasquez, o avocată în vârstă de 46 de ani, fostă preşedintă a Congresului (parlamentul ţării), a depus jurământul în prezenţa preşedintelui, într-o ceremonie la palatul guvernamental.

Citeşte şi: Marea Britanie A CĂZUT! 81% dintre decesele provocate de Covid-19 se înregistrează printre cei vaccinați – Black News

‘Pentru Dumnezeu, pentru această ţară de femei şi de bărbaţi care zi de zi luptă pentru a trăi în demnitate, fără discriminare, şi care promovează schimbări reale, jur’, a declarat noul prim-ministru.

Mirtha Vasquez îi succede în funcţie lui Guido Bellido Ugarte, un inginer lipsit de experienţă politică, a cărui demisie fusese anunţată de preşedinte cu câteva ore mai devreme.

Bellido fusese desemnat la 29 iulie şef al primului guvern al lui Pedro Castillo, provenit din acelaşi partid marxist-leninist Peru Libre. După numirea sa, în parlamentul dominat de dreapta s-au manifestat puternice tensiuni.

Citeşte şi: Republicanii propun un compromis pentru evitarea intrării în incapacitate de plată a SUA – Black News

Mirtha Vasquez a condus parlamentul între noiembrie 2020 şi iulie 2021, în timpul mandatului preşedintelui interimar Francisco Sagasti. Ea era atunci membră a partidului Frente Amplio.

Noul guvern va avea 19 miniştri, printre care cinci femei.

Pedro Castillo, candidat al stângii radicale, a fost proclamat la 20 iulie învingător al alegerilor prezidenţiale, în faţa lui Keiko Fujimori, candidata dreptei populiste, la o diferenţă de câteva zeci de mii de voturi.

Citeşte şi: Proteste antiguvernamentale în Peru

Tags: Francisco SagastiFrente AmplioGuido Bellido UgarteKeiko FujimoriLimaMirtha VasquezPedro CastilloPeruPeru Libre
Categorii: Știrile zilei