Mişcări surprinzătoare pe scena politică din Germania. Ministrul Muncii demisionează şi intră în opoziţie

Publicat:

Ministrul muncii în cabinetul cancelarului german Angela Merkel, Andrea Nahles, a renunţat în mod oficial joi la funcţie, la o zi după ce a fost numită preşedinte al grupului parlamentar al Partidului Social Democrat (SPD) după ce acesta va intra în opoziţie, relatează DPA, conform agerpres.

Andrea Nahles, care a deţinut funcţia de ministru al muncii în coaliţia la guvernare formată din creştin-democraţii Angelei Merkel (CDU) şi SPD, a fost eliberată oficial din funcţie de preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.


Citeşte şi: HAOS pe cele mai mari aeroporturi din lume. Sistemul de check-in este paralizat

În noua sa poziţie de lider al opoziţiei, Nahles – care a avut numeroase proiecte legislative în calitate de şef al Ministerului Muncii – va avea privilegiul de a primi primul răspuns de la cancelar în dezbaterile parlamentare.

Decizia are loc la patru zile după ce blocul conservator al Angelei Merkel – Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU-CSU) – a obţinut la alegerile legislative numai 33 de procente, cel mai slab rezultat începând din anul 1949, singura opţiune a cancelarului fiind aceea de a forma o coaliţie, netestată până acum, cu Partidul Liber-Democrat (FDP, liberali) şi cu Verzii (ecologişti).

SPD a respins ideea de a forma o altă mare coaliţie cu CDU şi a decis să intre în opoziţie după ce a obţinut la alegeri cel mai prost scor din perioada postbelică (20,5%). Decizia SPD a împiedicat formaţiunea de extremă-dreapta ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD), care a intrat pentru prima dată în parlament, să devină principalul partid de opoziţie.

“Ţara noastră va avea nevoie de un guvern funcţional şi de o opoziţie puternică şi responsabilă”, a declarat preşedintele Frank-Walter Steinmeier după ce a eliberat-o din funcţia de ministru al muncii pe Andrea Nahles.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A fost semnat contractul de construcție a primului pod nou peste Prut la Ungheni

A fost semnat contractul de construcție a primului pod nou peste Prut la Ungheni Contractul de proiectare și construcție a primului pod nou peste Prut...

Româncă UCISĂ în Italia! Criminalul are doar 17 ani

Româncă UCISĂ în Italia! Criminalul are doar 17 ani Un tânăr de 17 ani a fost arestat pentru uciderea unei femei de 42 de ani,...

Maia Sandu îşi petrece weekendul în nordul Italiei

Maia Sandu îşi petrece weekendul în nordul Italiei Candidatul PAS la prezidențiale, Maia Sandu, își începe azi un mic turneu electoral prin nordul Italiei. În...

O moldoveancă a fost arestată în Rusia pentru proxenetism

O moldoveancă a fost arestată în Rusia pentru proxenetism O femeie de 41 din R.Moldova a fost reținută în regiunea Leningrad din Rusia, fiind învinuită...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.