X

Misiunea canadiană în Letonia a fost prelungită “până în 2023”

Misiunea canadiană în Letonia, unde Canada conduce un grup tactic internaţional desfăşurat de NATO în ţările baltice după anexarea Crimeii de către Rusia, a fost prelungită “până în 2023”, a anunţat marţi la Riga prim-ministrul canadian Justin Trudeau, citat de France Presse, conform agerpres.

“Suntem gata să ne sprijinim aliaţii în faţa ameninţărilor globale de securitate”, a declarat Trudeau, precizând că misiunea canadiană iniţial prevăzută până în 2019 “a fost prelungită cu încă patru ani”.

Citește și : Italia refuză să primească un vas comercial, plin cu migranţi

“Canada nu îşi va schimba atitudinea faţă de securitatea ţărilor baltice”, a mai afirmat el într-o conferinţă de presă comună cu omologul său leton, Maris Kucinskis.

Acesta din urmă a subliniat că decizia luată de Ottawa este “un dar minunat pentru Letonia cu ocazia aniversării sale centenare”, sărbătorită în acest an.

Canada conduce unul dintre cele patru grupuri tactice internaţionale desfăşurate pe flancul estic al NATO după anexarea Crimeii de către Rusia în 2014.

Efectivele ar urma să rămână la fel, adică 450 de militari cu care Trudeau se va întâlni, în această după-amiază, în tabăra de la Adazi, la aproximativ douăzeci de kilometri nord-est de Riga.

Misiunea, intitulată “Operation Reassurance”, este cea mai mare din punct de vedere al efectivelor desfăşurată de Canada în Europa în ultimul deceniu.

În total, 1.000 de soldaţi din nouă ţări NATO (Polonia, Albania, Italia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania şi Letonia) fac parte din ea.

Citește și : Creşterea cheltuielilor pentru apărare nu este doar pentru a mulţumi Statele Unite, afirmă secretarul general al NATO

Celelalte trei grupuri tactice sunt desfăşurate în ţările vecine Estonia, Lituania şi Polonia şi sunt conduse de Marea Britanie, Germania şi, respectiv, Statele Unite.

Vizita lui Trudeau este prima a unui şef al guvernului canadian în Letonia. El pleacă marţi seară la Bruxelles pentru a participa miercuri şi joi la summitul NATO.

 

Tags: canadaJustin TrudeauLetoniaMaris KucinskisNATOOttawarusia
Categorii: Diaspora