
Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a reacționat la declarațiile făcute de președintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul vizitei sale în China, pe 3 septembrie, subliniind că Rusia nu câștigă războiul împotriva Ucrainei, în ciuda încercărilor de a crea impresia contrarie, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Georgii Tîhii, pe rețeaua X.
În timpul vizitei la Beijing, Putin a afirmat că Rusia a retras trupele de la Kiev în 2022 „la insistențele Europei” și că, în cazul în care nu se vor încheia negocieri, Kremlinul „va fi nevoit să-și atingă obiectivele în Ucraina prin forță militară”.
Georgii Tîhii a prezentat realitățile războiului pentru Federația Rusă după peste trei ani de conflict:
Purtătorul de cuvânt a subliniat că declarațiile propagandistice ale lui Putin sunt îndreptate în special către mamele soldaților ruși uciși și către producătorii de mașini „Lada”, folosiți pentru a justifica pierderile umane și militare.
Tîhii a îndemnat la intensificarea presiunii asupra Rusiei pentru a forța Moscova să trateze serios procesul de pace și să respecte suveranitatea Ucrainei.