
O „gaură neagră” din Oceanul Pacific, văzută din spațiu, a stârnit numeroase dezbateri în mediul online. Oamenii au avansat numeroase explicații care au legătură cu experimentele secrete și craterele misterioase. Autoritățile susțin că este vorba despre o mică insulă plină cu vegetație.
Imaginea Google Maps a fost surprinsă în 2021. Deoarece arăta ca o pată întunecată, triunghiulară, în mijlocul Oceanului Pacific, imaginea a stârnit tot felul de controverse. Pe internet, imaginea a fost numită obiect misterios și gaură neagră, fiind distribuită de numeroși utilizatori. Unii au avansat ideea unei baze militare secrete, în timp ce alții au încercat să dovedească existența unui crater misterios în mijlocul oceanului. În final, s-a dovedit că este vorba despre o insulă de mici dimensiuni care pare că are culoarea neagră deoarece are foarte multă vegetație, potrivit Live Science, scrie stiripesurse.
Citește și: Rusia nu vede niciun pas pozitiv din partea SUA în privinţa dezarmării
Pata întunecată este insula Vostok, una dintre cele 33 de suprafețe de uscat care alcătuiesc Republica Kiribati din Pacificul de Sud. Atolul de corali are o suprafață de doar 0,25 kilometri pătrați și este situat la aproximativ 6.000 km est de Australia. Copacii care au crescut foarte aproape unul de celălalt pe toată suprafața de pământ formează imaginea de pată neagră atunci când insula este văzută de la mare înălțime.
Insula a fost descoperită de exploratorii ruși în 1820, și, probabil, nu a fost locuită niciodată. Explicația ar fi că pe peticul de pământ nu există nicio sursă permanentă de apă dulce.
Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare
This post was last modified on 18/02/2025 15:28 15:28