X

Misteriosul incident pe care China a încercat în zadar să-l ascundă

Misteriosul incident pe care China a încercat în zadar să-l ascundă

“Wall Street Journal”  a dezvăluit informații care pun într-o postură dificilă marina chineză. China a ascuns scufundarea unui submarin cu propulsie nucleară, spune un oficial american.

Îi este rușine Chinei de ceea ce tocmai i s-a întâmplat? Potrivit informațiilor din “Wall Street Journal”, se pare că da.

Presa americană relatează că autoritățile chineze au încercat să ascundă scufundarea unui nou submarin cu propulsie nucleară, scrie LA LIBRE BELGIQUE, potrivit stiripesurse.ro.

Misteriosul incident pe care China a încercat în zadar să-l ascundă

Potrivit “Wall Street Journal”, care citează un oficial american din apărare, incidentul s-a petrecut în mai sau iunie într-un șantier naval din Wuchang, în orașul chinez Wuhan (un oraș cu o tristă celebritate de la epidemia de Covid-19, deoarece aici au avut loc primele decese).

Citeşte şi: Alertă aeriană la Kiev: Ruşii au atacat cu drone timp de peste cinci ore – Stiripesurse.md

Dar cum a putut fi descoperit acest incident? Pur și simplu prin analiza imaginilor din satelit. Potrivit acestora, se remarcă prezența macaralelor mari care au venit – între 12 şi 17 iunie – să recupereze submarinul. Potrivit surselor militare americane care au vorbit cu Reuters, nava trebuie să se fi scufundat în timp ce se afla la cheu. Deşi a fost recuperată, totuși, va dura luni de zile până să poată fi readus în stare să navigheze. În orice caz, nu se cunoaşte amploarea pagubelor, dacă incidentul a provocat victime sau dacă a putut exista și o poluare nucleară în apele din apropiere.

Misteriosul incident pe care China a încercat în zadar să-l ascundă

Un incident care ridică mai multe întrebări

“Nu este surprinzător că marina chineză încearcă să acopere faptul că noul său submarin de ultimă generație cu propulsie nucleară s-a scufundat la cheu”, a spus oficialul american din apărare, care a vorbit sub rezerva anonimatului. “Pe lângă întrebările evidente despre standardele de producție […], incidentul ridică alte întrebări, mai mari, despre responsabilitatea marinei chineze și controlul industriei de apărare a Chinei, care este afectată de multă vreme de corupție”.

Incidentul este un eşec pentru China, care caută să-și modernizeze flota, cea mai mare din lume, dar care are multe nave mici. Întrebat vineri, Ministerul chinez al Afacerilor Externe a spus că “nu are cunoştinţă” despre incidentul raportat.

Tags: ChinaSUAsubmarin
Externe