Mitropolia Basarabiei a intrat în colimatorul Moscovei

Publicat:

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a calificat miercuri drept “absurde şi nefondate” acuzaţiile Mitropoliei Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române, potrivit căreia Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove – aflată în subordinea Patriarhiei Ruse – este o “structură de ocupaţie a Patriarhiei Moscovei” cu “agenţi încorporaţi ai serviciilor de securitate ruseşti”, care se ocupă cu dezinformarea şi falsificarea adevărului, potrivit paginii oficiale a Ministerului rus de Externe, transmite agerpres.

Aceste acuzaţii, a declarat Zaharova într-o conferinţă de presă, se datorează zădărniciei încercărilor clerului Mitropoliei Basarabiei “de a-şi atrage” slujitori din cadrul celeilalte mitropolii.


Citeşte şi: Londra îl pune la punct pe Zelenski: ‘Nu suntem Amazon!’ – Stiripesurse.md

“Este extrem de regretabil faptul că relaţiile interbisericeşti din Republica Moldova sunt astăzi politizate şi că autorităţile de la Chişinău, contrar prevederilor Constituţiei, îşi permit să se amestece în treburile confesiunilor. Şi o fac în mod selectiv”, a declarat Maria Zaharova.

Mitropolia Chişinăului şi întregii Moldove, subordonată Patriarhiei Ruse, este demult etichetată drept “promotor al intereselor Kremlinului”, ea este constant supusă atacurilor şi discreditată de către mass-media proguvernamentale de la Chişinău, susţine purtătoarea de cuvânt a MAE rus, amintind că, la sfârşitul lunii mai, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, înseşi a calificat-o practic drept “agent al influenţei Moscovei”, pentru că o parte a acesteia “lucrează pentru sau sprijină Rusia în mare măsură”.

Pe de altă parte, susţine purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Biserica Ortodoxă Română se bucură de sprijinul necondiţionat al conducerii moldovene. În pofida protestelor comunităţii locale, autorităţile analizează transferul clădirii istorice a Bibliotecii Naţionale din Chişinău către Mitropolia Basarabiei.

Autorităţile de la Chişinău “în eforturile lor îndreptate spre polarizarea politică a societăţii moldovene şi demontarea relaţiilor cu Rusia urmează exemplul regimului de la Kiev, care şi-a confirmat în mod repetat caracterul nazist”, mai susţine Zaharova.

“Facem apel la Chişinău să renunţe la practica amestecului în treburile bisericeşti şi avertizăm încă o dată împotriva divizării societăţii pe criterii lingvistice, confesionale şi de altă natură, care este fatală pentru stat”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse.

Citeşte şi: Primarul Capitalei vrea amendarea deputaților PAS care s-au parcat ilegal în Parcul Valea Trandafirilor – Stiripesurse.md

Anterior, Mitropolia Basarabiei a declarat că Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove este o structură necanonică, subordonată centrului de putere de la Moscova, fiind infiltrată de reprezentanţi ai serviciilor secrete ale Federaţiei Ruse, notează Deschide.md.

Într-un comunicat, Mitropolia Basarabiei demonstrează că Biserica Ortodoxă din Moldova reprezintă interesele regimului rusesc, a fost creată abuziv şi cu încălcarea tuturor canoanelor bisericeşti şi este măcinată de corupţie şi simonie. În acelaşi document, Mitropolia Basarabiei practic îndeamnă preoţii aflaţi sub jurisdicţia moscovită să treacă în subordinea sa, potrivit portalului citat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău Compania Wizz Air a anunțat că va lansa alte trei curse aeriene. Astfel, din toamnă,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.