X

Mitropolia Moldovei neagă că ar fi luat bani de la fugarul Șor

Mitropolia Moldovei neagă că ar fi luat bani de la fugarul Șor

Mitropolia Moldovei susține că nu a organizat și nu a coordonat pelerinajele mai multor preoți în Federația Rusă. Totodată, declară că informațiile apărute în presă ar fi eronate. 

,,În contextul în care unii ar putea percepe aceste pelerinaje ca având o tentă politică, dorim să subliniem cu fermitate poziția Mitropoliei: Biserica Ortodoxă condamnă vehement implicarea clericilor în politică sau în activități de propagandă.”

Preoții care s-au întors din Moscova au negat orice formă de ajutor financiar primit din partea celor care i-au găzduit. Mitropolia afirmă că va monitoriza atent acest caz și va lua toate măsurile necesare pentru a preveni implicarea clericilor în activități cu tentă politică sau electorală.

,,Ne angajăm să atenționăm din nou preoții asupra responsabilității lor de a rămâne neutri și de a nu se implica în acțiuni politice. Mitropolia își reafirmă angajamentul de a asigura integritatea clerului său și de a menține Biserica Ortodoxă din Moldova în afara oricăror influențe politice.”

Amintim că Presa de la Chișinău a scris că mai multe grupuri de preoți de la Mitropolia Moldovei ar face „pelerinaje” la Moscova, plătite de oligarhul Ilan Șor, și că fețele bisericești ar primi și carduri MIR, pe care ar urma să primească bani de la acesta. Acest fapt a fost negat de unii dintre preoții cu care am discutat.

Categorii: SocialȘtirile zilei