
Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, a fost văzut într-o parcare din comuna Oituz, județul Bacau, alături de o doamnă. Despre acest fapt au semnalat internauții. Episcopul Ioan de Soroca spune că, în această perioadă, Mitropolitul se află în concediu cu o familie „apropiată acestuia”.
Mitropolitul Vladimir este plecat din țară, în vacanță, cu soții Eugen și Argentina Chiriac, ne spune Episcopul Ioan de Soroca.
Citeşte şi: Trump critică dur ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice – Stiripesurse.md
Informația ne-a fost oferită în contextul în care pe rețele au apărut mai multe poze care îl surprind pe Mitropolit în haine civile, alături de o femeie.
‘În pozele pe care le-am văzut și eu apare Argentina Chiriac, apropiata Mitropolitului.’
Anterior, Mitropolitul Vladimir a fost văzut, în vacanțe, alături de o doamnă. Ulterior, în declarațiile pe care le-a făcut, a precizat că este vorba de o rudă îndepărtată.
Ar fi fost vorba despre Nelli Tcaciuc. Aceasta şi mitropolitul Vladimir au fost şi într-o vacanţă împreună, în 2012, în Turcia, regiunea Kemer, fiind cazaţi împreună cu alte câteva persoane într-un hotel de cinci stele, scrie ZdG.