Mitsotakis intervine în scandalul interceptărilor telefonice din Grecia

Publicat:

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a făcut apel vineri la partidele de stânga din opoziţie “să reducă tonul” în scandalul interceptărilor telefonice care afectează guvernul şi, în acelaşi timp, s-a angajat “să îmbunătăţească” serviciile de informaţii (EYP), a căror “activitate naţională trebuie respectată” în contextul “invaziei migratorii”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Fac apel să se reducă tonul, să tragem o linie sub erorile de ieri” şi “să fim uniţi în faţa provocărilor de mâine”, a spus Kyriakos Mitsotakis în cadrul unei dezbateri aprinse în Parlament în legătură cu scandalul ascultărilor ilegale.


Citeşte şi: UE se teme să nu-şi piardă voinţa de a sprijini Ucraina – Black News

“Vom avea o iarnă grea şi se pregăteşte deja un nou val al invaziei (migratorii) sub o aparenţă aşa-zis umanitară”, a atras el atenţia, făcând aluzie la înmulţirea încercărilor de sosire ale migranţilor şi refugiaţilor la frontierele maritime şi terestre dintre Grecia şi Turcia.

Scandalul interceptărilor a explodat la sfârşitul lunii iulie în Grecia după ce Nikos Androulakis, şeful celui de-al treilea pardid parlamentar, Pasok-Kinal (socialist), a sesizat justiţia pentru “tentativă” de monitorizare a telefonului său mobil printr-un software ilegal.

Dezvăluirile au dus la începutul lunii august la două demisii din anturajul lui Kyriakos Mitsotakis, cea a şefului EYP, Panagiotis Kontoleon, şi cea a unui consilier apropiat al premierului.

Kyriakos Mitsotakis a recunoscut atunci că supravegherea de către EYP a lui Nikos Androulakis a fost “o eroare” a acestui serviciu, dar a negat monitorizarea politicianului prin software-ul Predator, pe care statul grec “nu l-a achiziţionat sau folosit vreodată”.

Cazul a dus la un scandal – partidele de stânga de opoziţie au cerut în mai multe rânduri demisia lui Kyriakos Mitsotakis, subliniind că EYP a fost plasat sub controlul premierului printr-o reformă controversată a guvernului conservator, imediat după alegerea sa în iulie 2019 pentru un mandat de patru ani.

“Demisionaţi! Din cauza aroganţei dvs, nu v-a interesat democraţia”, a spus vineri Alexis Tsipras, liderul Syriza şi fost premier, în Parlament, cerând alegeri anticipate.

Kyriakos Mitsotakis a reiterat că alegerile vor avea loc la finalul mandatului guvernului său şi că îşi va “asuma responsabilitatea de a conduce ţara în această iarnă dificilă”.

Citeşte şi: Haga va cere o derogare temporară de la sancțiunile UE împotriva Rusiei – Black News

El s-a angajat să “îmbunătăţească” activitatea EYP, dar a subliniat în acelaşi timp că “orice iniţiativă (de reformă) trebuie să respecte activitatea naţională a EYP”.

Printre reforme se numără obligaţia ca EYP să dea socoteală în faţa comisiei parlamentare pentru transparenţă şi instituţii şi măsuri pentru consolidarea transparenţei şi a legilor privind supravegherea, potrivit lui Kyriakos Mitsotakis.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.