„Cuvântul natural a devenit un adevărat slogan comercial. Există o tendință de a crede că ingredientele sintetice sunt dăunătoare, iar cele naturale sunt automat mai sigure. Dar, în realitate, lucrurile nu stau deloc așa”, explică dr. Rosalind Simpson, dermatolog și conferențiar la Universitatea din Nottingham.
Mai mult, chiar și ingredientele extrase din plante pot provoca iritații sau reacții alergice, potrivit The Guardian.
„Uleiurile esențiale precum cel de scorțișoară, arbore de ceai sau mentă, dar și substanțele parfumate precum linaloolul, pot fi iritante pentru pielea sensibilă”, avertizează dermatologul. Lanolina, un agent hidratant obținut din lâna de oaie, este un alt alergen frecvent întâlnit în produsele cosmetice naturale.
Paradoxal, unele ingrediente sintetice, adesea privite cu suspiciune, sunt dezvoltate tocmai pentru a fi mai blânde cu pielea.
„Există compuși sintetici formulați științific pentru a reduce riscul de reacții adverse”, spune Simpson. Cu alte cuvinte, o cremă cu o bază chimică nu este automat periculoasă, după cum un produs „verde” nu este neapărat inofensiv.
Nu vă lăsați influențați doar de marketing, este mesajul pe care medicul Simpson îl lansează: „Nu toate produsele naturale sunt bune și nu toate cele sintetice sunt rele. Important este ce tolerează pielea ta și ce îți permiți financiar.”
Pentru persoanele cu piele sensibilă, Simpson recomandă alegerea produselor cu cât mai puține ingrediente și evitarea celor foarte parfumate. Iar dacă apare o iritație, chiar și după luni de utilizare, cel mai bun pas este o pauză completă, pentru a identifica sursa reacției.

